Defensiva incepe sa dea semne de slabiciune

Editorial

Scris de:

Fotbalul este un sport cu doza lui serioasa de neprevazut, poate si de aceea este cel mai popular. Dar sunt si cateva elemente ce nu se schimba si de care poti fi sigur. Faptul ca echipele antrenate de Andone au probleme in defensiva este pe acea lista. Dovada cele 54 de goluri primite in ultimul mandat. Semnalam acest lucru inca din primele zile ale mandatului lui Andone: Articolul poate fi citit aiciAu trecut 6 ani de atunci, insa imi amintesc bine ce probleme avea Dinamo in acea perioada. Cu fundasi centrali totusi de certa valoare, eram cel mult modesti, nu reuseam nicidecum sa eliminam gafele din aparare si Dinamo primea goluri pe banda rulanta. Am avut a patra cea mai slaba defensiva si acest lucru a anulat cel mai bun atac.

Deocamdata Dinamo nu a primit un numar alarmant de goluri, doua in doua etape, dar incep sa vad niste semne care nu imi plac si am spus de la bun inceput ca Dinamo nu este acoperita in zona fundasilor centrali. Mi-am mentinut punctul de vedere chiar daca mi s-a atras atentia ca avem 3 fundasi de valoare si Mihai Popescu, care poate fi o solutie. Dinamo a primit gol de la o echipa neorganizata si fara mari valori in echipa si ar fi putut incasa si golul doi daca nu ar fi avut Branescu o interventie buna si jucatorul banatean nu ar fi tras mult peste poarta dintr-o pozitie excelenta.

Marele semn de intrebare se indreapta catre Miha Mevjla, noul capitan al echipei. Incepe sa devina problematica aceasta banderola, care ar trebui sa aduca un plus in evolutiile jucatorilor. La noi lucrurile stau invers. Jucatorul sloven ce a si debutat in nationala, poate cel mai constant jucator in sezonul trecut, a avut un meci extrem de modest. La primul gol Barbut a trecut cu mare usurinta si a respins nepermis in centru la cealalta ocazie uriasa a timisorenilor. Aceasta evolutie bine dupa ce in etapa trecuta a fost cel care a faultat in careu. Vreau sa cred ca este o forma mai slaba de moment si treptat il vom revedea pe Mevjla din sezonul trecut. Poate acest cuplu Nedelcearu-Mevjla inca nu este sudat si opereaza la parametrii maximi, cert este ca in etapele viitoare Dinamo are meciuri mult mai grele si astfel de evolutii nu pot sa atraga decat alte goluri usor incasate si poate atunci nu va fi de ajuns numarul de goluri inscris de catre Dinamo.

Am spus in trecut si cred ca acum este si mai important de punctat acest lucru, Dinamo are mare nevoie de inca un fundas central experimentat. Plecarea lui Puljic a lasat un gol imens ce nu a fost astupat de nicio culoare, s-a considerat ca poate gasim ceva in curtea proprie, insa Puljic nu era genul de jucator atat de usor de inlocuit. Doar prin ceea ce arata in teren, prin pasele date si siguranta in interventii, Dinamo era o echipa mai sigura si acest lucru era resimtit si de catre colegi. Acum Dinamo lasa impresia ca este mai fragila si acest lucru va fi inteles si de catre adversari, din nefericire pentru noi. As vrea sa cred ca Andone nu se uita doar ca are nevoie de unul sau doi atacanti si sa rezolve si aceasta problema din defensiva. As vrea sa cred acest lucru….

Analiza: Ultimul mandat al lui Andone la Dinamo

Relaxare sau neputinta?

loading...

Comentariile sunt închise.