Un nou început? Semnalele sunt încurajatoare

Credit foto: dinamo1948.club

În momentul în care se schimbă antrenorul și la conducerea echipei vine un tehnician nou, pentru unii jucători ar trebui să reprezinte un adevărat punct de cotitură.

Este perioada în care totul se resetează. O perioadă în care fotbaliștii ar trebui să simtă că pornesc de la zero, că au șansa să schimbe percepția asupra lor, să demonstreze altceva și să își câștige un nou statut în ochii staff-ului tehnic. Exact într-un astfel de moment se află acum Dinamo, după plecarea lui Zeljko Kopic și venirea lui Nuno Campos.

Ar trebui să fie un nou început pentru toată lumea. Sper să fie și pentru Alex Pop, un jucător despre care nu putem spune că a avut cifre spectaculoase la Dinamo și care a fost implicat, fără voia lui, într-unul dintre cele mai dezbătute subiecte de la finalul sezonului trecut, după meciul de baraj cu FCSB.

În stagiunea precedentă, Pop a înscris de cinci ori în toate competițiile. Nu sunt cifre care să impresioneze la prima vedere, însă multe dintre golurile sale au avut greutate. Au adus puncte importante sau calificări, așa cum s-a întâmplat în Cupa României.

Problema lui Alex Pop la Dinamo nu a fost neapărat legată de eficiență, ci de modul în care a fost utilizat. Nu este un atacant clasic de careu, un număr 9 care să trăiască exclusiv în interiorul suprafeței de pedeapsă. În același timp, nu este nici un jucător de bandă în sensul clasic al termenului.

De multe ori a fost folosit ca vârf împins, deși profilul său pare mai apropiat de cel al unui al doilea atacant. Iar aici intervine poate cea mai interesantă schimbare adusă de Nuno Campos. Noul antrenor lucrează la un sistem cu doi atacanți, iar acest context l-ar putea avantaja considerabil pe Pop. Pare mult mai confortabil.

Ceea ce văd până acum la antrenamente îmi oferă motive de optimism. Arată bine, este implicat, are energie și se numără printre jucătorii remarcați de staff în această perioadă. A avut câteva execuții interesante și lasă impresia că poate deveni unul dintre câștigurile acestui nou început.

Am fost printre cei care l-au susținut și în sezonul trecut, chiar și atunci când opiniile erau împărțite. Îmi păstrez aceeași părere și acum. Este un nou campionat, un nou antrenor și un alt sistem de joc. De ce să nu fie și un restart pentru Alex Pop?

Poate că este momentul să lăsăm în urmă imaginea jucătorului asociat cu controversa din jurul meciului de baraj și să vedem un fotbalist care marchează din nou goluri importante, care se integrează perfect în noul mecanism și care devine un om de bază pentru o echipă ce și-a propus obiective ambițioase.

Îmi place ceea ce văd din partea lui în această perioadă de pregătire și am sentimentul că ar putea reprezenta una dintre surprizele plăcute ale noului sezon. Rămâne de urmărit dacă va confirma și în meciurile oficiale, însă premisele sunt încurajatoare.

Iar oportunități va avea. George Pușcaș continuă recuperarea, Karamoko nu se antrenează încă alături de grup, iar momentul în care Dinamo va aduce un nou atacant rămâne incert. În aceste condiții, Alex Pop are șansa de a fi una dintre principalele soluții ofensive la startul sezonului.

Depinde doar de el să profite de această oportunitate și să transforme impresiile bune de la antrenamente în realizări concrete pe teren.

Etichete: