Dinamo are meci sâmbătă la Giurgiu împotriva Ripensiei Timișoara, o partidă care se joacă la Giurgiu din cauza suspendării nedrepte primite de Dinamo după partida cu Steaua.
Giurgiu a fost aleasă drept gazdă pentru partidele cu Slobozia și Ripensia, fiind la mai bine de 40 de km distanță față de București, așa cum o cerea regulamentul. Interdicția nu mai este valabilă pentru partida de Cupa României cu Universitatea Craiova, dar nici pentru duelul cu Slatina din campionat, de la finalul lunii octombrie. Meciul din Cupă se va juca tot la Giurgiu.
Din păcate, Dinamo nu știm unde va disputa următoarele meciuri din campionat, nu știm unde vom juca până la finalul sezonului. Am început sezonul la Clinceni, dar starea deplorabilă a gazonului a făcut să plecăm de la arena aflată în afară Bucureștiului, cu tribune aproape de gazon, dar cu condiții de liga a doua cu îngăduință. Se pune întrebarea, unde vom juca?
Din punctul meu de vedere, ar fi cam trei opțiuni, poate și o patra variantă, dar una este evident cu șanse mici de reușită.
Arcul de Triumf: Cocheta arenă de lângă mănăstirea Cașin este trecută pe abonamentele din sezonul 2022/2023, dar pare mai degrabă un vis interzis. Este o poveste deja cunoscută de către fanii dinamoviști, este un stadion trecut sub administrarea FRR și fotbalul este doar un oaspete nedorit. Luna noiembrie este închisă total, dar acest stadion tind să cred că va fi veșnic închis pentru fotbal, am putea evolua acolo rar spre deloc. Acum suntem la stadiul de ”deloc” din păcate.
Ar fi extraordinar să putem evolua acolo, are de departe cele mai bune facilități, tribunele sunt foarte aproape de gazon, pot veni peste 8000 de spectatori, accesul este excelent, gazonul foarte bun, practic are toate argumentele pentru a fi gazda meciurilor noastre. Dar șansele le văd de sub 10%.
Stadionul Dinamo: Până la urmă vorbim de casă noastră istorică, de stadionul nostru, dar care a pierdut lupta cu timpul. Un stadion care oferă condiții jalnice pentru anul 2022, dar care are de departe cea mai bună poziționare. Problema stadionului îl reprezintă faptul că nu atrage spectatori, chiar și la meciurile din liga 1, rar depășeam 2000 de spectatori, acum în liga secundă lucrurile stau și mai rău. Odată cu venirea toamnei, a faptului că vremea este instabilă, va fi și mai puțin ofertant. Dar este totuși un stadion aflat în București și cred că poate fi o soluție bună, atâta timp cât gazonul s-ar prezenta la un nivel optim, ceea ce am înțeles că nu este cazul momentan.
Stadionul ”Marin Anastasovici”: De ar fi fost Giurgiu mai aproape de București, mai ușor de ajuns, mai multe opțiuni de transport. Un stadion excelent pentru ce are Dinamo nevoie, două tribune deschise, dar foarte aproape de gazon. Legat de gazon, se prezintă la un nivel de top, este extrem de bine îngrijit și tot stadionul oferă facilități excelente. Unde mai pui faptul că tribunele sunt acoperite și dacă plouă nu este niciun fel de impediment.
Problema rămâne cea a distanței față de București, dacă ajungi să joci la Giurgiu, ce te faci cu suporterii? Poate fi gazda noastră meci de meci, în condițiile în care mulți fani nu pot veni la meci? Le poate oferi clubul anumite facilități, se poate gândi la variante de transport? Are multe avantaje, dar și un uriaș dezavantaj din păcate acest stadion.
Vom vedea la următoarele două meciuri câți spectatori vor veni la stadion și dacă este oportună disputarea partidelor acolo.
Stadionul ”Voluntari”: Dacă în București alte opțiuni nu mai există, trebuie să ne uităm și în jur. Stadionul din Voluntari este aproape de București, este un stadion mic, maxim 5000 de spectatori intră, dar un stadion cu tribunele foarte aproape de gazon. Suprafața de joc a fost schimbată recent și din păcate nu se pot disputa două meciuri la interval mai mic de 7 zile, altfel se pierde garanția. Trebuie să te sincronizezi cu gazdele și să te rogi să nu fie programate în aceiași săptămână. Nu este nici acolo simplu de ajuns, dar este mult mai aproape, au fost multe deplasări în care fanii dinamoviști au venit în număr mare. În privința distanței este mult mai ok față de Giurgiu, dar rămâne problema gazonului.
Din păcate, varianta ideală nu pare să fie permisă clubului nostru, dacă s-ar rezolva problema Arcului de Triumf, nu am avea ce să mai discutăm, dar realitatea ne spune altceva. În rest, celelalte trei variante prezentate de mine au avantaje, dar și dezavantaje. Nu există o soluție simplă, nu există o alegere care să mulțumească pe toată lumea. Vrei să mulțumești echipa, mergi la Giurgiu pentru condițiile excelente. Vrei să mulțumești spectatorii mai mult, rămâi în București. Chiar sunt curios să văd ce se va alege, nu este ușor, dar nu putem merge la infinit fără a avea un loc stabil, să nu se cunoască de la o etapă la alta unde jucăm.