AcasăEditorialMai multe oportunități?

Mai multe oportunități?

Meciul cu Baia Mare nu a fost unul prea reușit pentru echipa noastră, doar un rezultat de egalitate și cel mai mult a dezamăgit jocul ofensiv.

Am continuat seria de un singur gol marcat și numărul ocaziilor create a fost mic. Din păcate, o serie de jucători au dezamăgit, mai ales în repriza secundă, în care Dinamo a fost sub adversara de duminică dimineață.

Un jucător care a arătat bine în puținele minute petrecute în teren a fost Ioan Valentin Borcea. A fost ultimul jucător introdus în teren și din punctul meu de vedere a demonstrat că poate fi o soluție și pe viitor, mai ales în condițiile în care ducem lipsa de creativitate la mijlocul terenului.

A fost singurul jucător care și-a asumat driblinguri, a avut personalitate în joc și a fost singurul venit de pe bancă cu un plus. A avut 17 pase reușite dintr-un total de 20 de încercări în doar 22 de minute. 11 din acele pase reușit au fost pase în față, ceea ce arată că nu a intrat să joace la alibi.

Din păcate, tânărul dinamovist care este eligibil U21, vine după o accidentare, a pierdut perioada de pregătire de vară, dar acum este total refăcut și cred că trebuie să fie un jucător care să primească mai multe minute în următoarele meciuri, mai ales că avem și partidele din Cupa României.

Calitate are, cred că a venit momentul să beneficieze de încredere din partea antrenorilor, cred că este și momentul lui. Nu cred că ne va înșela așteptările.

Unde se joacă meciul cu Craiova

Încredere pentru Ahmed Bani! Ce calitate are jucătorul și unde trebuie să lucreze

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

78,000FaniÎmi place
12,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare