Emblema lui Dinamo: un simbol al măreției, nu un simplu PNG!

Credit foto: dinamo1948.club

Un proces de rebranding nu este niciodată un lucru simplu, mai ales când vine vorba despre o entitate care are un număr mare de fani, urmăritori sau, după caz, cumpărători. Printr-o alegere nefericită, riști să superi miile sau milioanele de oameni pentru care vechea imagine însemna ceva și să ți-i pui în cap.

În cazul lui Dinamo București, schimbarea siglei nu a fost neapărat o alegere, ci mai mult o necesitate. Din cauza problemelor legale ce puteau să apară odată cu intrarea în faliment a ACS FC Dinamo, entitatea lui Nicolae Badea care deține drepturile pentru logoul actual, dar și a cerințelor UEFA, care specifică faptul că echipele participante în competițiile lor trebuie să dețină și să aibă controlul complet asupra propriei sigle, clubul nostru a fost obligat să facă acest pas.

Rezultatul? Ei bine, cred că l-am văzut cu toții. Așa cum a menționat și Cătălin Alexandru, a fost probabil o încercare de a împăca pe toată lumea, atât pe susținătorii actualei sigle cu cei doi câini, cât și pe cei cărora le plăcea mai mult cea veche, cu „D”-ul clasic pe ea. Și, din păcate, marea majoritate a suflării dinamoviste a avut o reacție negativă cu privire la noul logo, peste trei sferturi dintre noi nefiind mari fani ai acestuia, asta ca să folosesc un termen mai blând.

Multă lume, de la simpli suporteri până la legende ale clubului, și-au exprimat în mod public nemulțumirile legate de noua siglă. Unii fani chiar au lansat și o petiție online prin care cer renunțarea la noul logo. În același timp, Peluza Cătălin Hîldan a trimis un „ultimatum” către conducerea lui Dinamo, în care au cerut, citez, „anularea în maximum 24 de ore a deciziei care compromite spiritul dinamovist”.

Și se pare că toată această presiune publică a fost resimțită de șefii clubului, care au emis un comunicat prin care își prezintă scuzele fanilor atât pentru modul în care a fost prezentată noua siglă, cât și pentru lipsa de transparență în luarea acelei decizii și lipsa unei consultări reale cu suporterii asupra acesteia.

Cazul nostru nu este unul unic, existând în lume multe alte cluburi de fotbal care au încercat să se rebranduiască, dar au renunțat din cauza reacțiilor extrem de negative din partea propriilor fani. Unele dintre cele mai notabile exemple de aici pot fi:

  • Leeds United: clubul a propus o siglă nouă, bazată pe salutul lor tradițional; fanii clubului au fost foarte nemulțumiți de această decizie, astfel încât echipa a decis să păstreze vechea emblemă.
  • Atlético Madrid: rojiblancos au trecut în 2017 la o versiune mai simplificată a actualului lor logo, mișcare care i-a nemulțumit pe suporteri; după ani întregi de presiuni, conducerea clubului a cedat și și-a modificat din nou emblema în 2024, trecând la una extrem de similară cu cea folosită până în 2016.
  • Everton: fosta noastră adversară din Cupa UEFA a trecut și ea prin probleme similare, atunci când conducerea lor a venit cu o nouă siglă, ceva mai minimalistă și care nu mai conținea cele două coroane și tradiționalul mesaj în limba latină; după multe reacții negative din partea fanilor, s-a ajuns la o soluție de compromis, cu o versiune nouă care să includă și cele două elemente omise inițial.

Spre deosebire de multe alte echipe de fotbal, Dinamo nu urmează să facă această schimbare doar de dragul unui look nou. Așa cum am explicat și la început, este o mișcare esențială pe care clubul nostru este nevoit să o facă. Păstrarea vechii embleme ne-ar fi putut aduce multe probleme, probleme pe care actuala conducere încearcă să le evite. Sper că majoritatea dintre noi nu suntem absurzi și putem înțelege nevoia acestei schimbări: din motive legale și regulamentare, nu vom mai putea folosi vechea emblemă cu cei doi câini roșii și nici vreun alt model vechi sau reinterpretat care ar conține un „D” ce seamănă prea mult cu cel clasic. Fie că ne place sau nu, schimbarea siglei este esențială și trebuie să se întâmple.

De asemenea, mai sper și că actuala conducere a lui Dinamo înțelege cu câtă grijă trebuie pregătită viitoarea emblemă. Suporterii de fotbal, nu doar dinamoviștii, sunt în general oameni cu opinii ceva mai conservatoare, mai ales când vine vorba de echipa favorită. Istoria unui club precum Dinamo trebuie respectată și celebrată, iar acest lucru trebuie să se simtă în viitoarea siglă. Poți veni cu un design mai modern, mai minimalist, dar trebuie să fie ceva care să amintească și de trecutul nostru bogat, să te uiți la acea imagine și să simți măreția acestui club.

Este drept că majoritatea schimbărilor de genul acesta au avut parte de reacții negative. În afara exemplelor menționate mai sus, au mai fost și alte cazuri, precum Juventus, Inter Milano sau Olympique Marseille. Dar la fel de adevărat este și faptul că au existat rebrandinguri de succes, ca la Manchester City, de exemplu. Au mai fost și cazuri precum Liverpool sau Lille, unde, deși părerile au fost împărțite, nu a existat acel sentiment predominant de ură legat de noua emblemă.

Într-un final, sper că șefii lui Dinamo au înțeles cât de mult înseamnă emblema unui club pentru suporterul de fotbal. Aceasta nu este doar o poză PNG pe care o lipești pe echipament și pe celelalte produse ale clubului. Este ceva ce ne reprezintă, o parte din identitatea noastră ca dinamoviști. Vrem o stemă demnă de Dinamo București!

Etichete: