Jucătorii nu scapă momentan de echipa secundă
Ionel Dănciulescu a anunțat că jucătorii vor fi băgați în ședință, dar nu vor scăpa de trimiterea la echipa a doua și de amendă.
Cosmin Contra a discutat în această seară de situația jucătorilor de la U21, dar a abordat și cel mai important subiect, prelungirea contractului. loading...
Ionel Dănciulescu a anunțat că jucătorii vor fi băgați în ședință, dar nu vor scăpa de trimiterea la echipa a doua și de amendă.
Vlad Olteanu se întoarce la echipa de club, Sepsi Sfântu Gheorghe, după evenimentul neplăcut în care a fost angrenat, alături de alţi trei colegi.
Patrick Petre, Dudea, Olteanu si Nedelcearu au fost trimisi acasa de la Romania U21, dupa ce au baut in avion, iar Marius Sumudica a avut…
Lupta din play-off este una extrem de interesanta, fiecare dintre cele 6 formatii pastrand sanse, chiar daca Viitorul pare ca s-a distantat in fruntea clasamentului.
Din păcate, observăm în aceste ore faptul că s-a cam trecut o limită în ceea ce privește cazul celor patru jucători de la Dinamo.
Din păcate, în loc să ne bucurăm de o perioadă mai liniștită, în care să fie pregătită ultima parte a sezonului, avem parte de un…