AcasăStiri DinamoJucătorii nu scapă momentan de echipa secundă

Jucătorii nu scapă momentan de echipa secundă

Ionel Dănciulescu a anunțat că jucătorii vor fi băgați în ședință, dar nu vor scăpa de trimiterea la echipa a doua și de amendă.  

„Am vorbit cu ei, a vorbit și Cosmin Contra. Deocamdată sunt trimiși la echipa a doua și amendați.

Îi așteptăm să vorbim și față în față. E clar că e o greșeală care sper să nu se mai întîmple.

 

 

 

 

 

Dacă vor să ajungă cineva în această meserie trebuie să fie serioși și să facă sacrificii. Pentru ce au făcut trebuie să plătească”, a spus Dănciulescu conform TV Dolce Sport. 

„În urma abaterilor disciplinare confirmate de Federația Română de Fotbal la reprezentativa Under 21 a României, fotbaliștii dinamoviști Ionuţ Nedelcearu, Patrick Petre și Alin Dudea se vor pregăti alături de echipa secundă a clubului din Ștefan cel Mare până la o decizie ulterioară.

De asemenea, cei trei jucători dinamoviști și Vlad Olteanu, transferat temporar la divizionara secundă Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, vor fi sancţionaţi și financiar.
FC Dinamo București nu tolerează astfel de acte de indisciplină, iar orice abatere asemănătoare ulterioară va fi sancţionată şi mai drastic.” Comunicatul emis de FC Dinamo.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare