Raul Opruț: „Dinamo trebuie să revină la trofee și la cupele europene”

Credit foto: dinamo1948.club

Aflat în cantonamentul din Kielce, Raul Opruț a oferit un interviu pentru 48TV, în care a vorbit despre recuperarea sa, obiectivele pentru noul sezon și ambițiile pe care le are alături de Dinamo. Fundașul alb-roșilor a transmis un mesaj clar înaintea startului de campionat: își dorește să câștige un trofeu cu Dinamo și este convins că echipa poate face un nou pas înainte în sezonul 2026-2027.

Raul, a mai trecut un an și ne regăsim din nou în Polonia. Cum te simți?

Mă simt bine. Recuperarea decurge foarte bine. Mai am puțin de așteptat, din păcate, dar sunt nerăbdător să reintru în programul echipei și să simt pe pielea mea cum sunt antrenamentele cu noul staff. Așteptarea aceasta doare puțin, pentru că nu este ușor să treci peste o accidentare, mai ales în condițiile în care s-a produs. Dar mă bucur că sunt foarte aproape de revenirea pe teren.

Te-am văzut deja alergând separat pe teren. Putem spune că revenirea este aproape?

Da, am început de două zile alergările pe teren. Nu pot spune exact cât mai durează, însă nu va mai fi foarte mult și cred că pentru primul meci al campionatului voi fi pregătit.

Urmează al treilea sezon al tău la Dinamo. Cum privești precedentele două stagiuni?

Le-aș caracteriza ca pe două sezoane dificile, cu multă muncă și multă presiune, pentru că suntem la un club care își dorește să fie mereu sus și să câștige trofee.

Au fost însă două sezoane diferite. În primul an veneam după perioada în care Dinamo se salvase la baraj și așteptările erau altele. Am reușit să ridicăm ștacheta și să intrăm în play-off. Am practicat un fotbal bun.

În al doilea sezon, lumea deja avea așteptări de la noi. Nu mai eram echipa-surpriză. A trebuit să construim o altă mentalitate și mă bucur că am făcut un nou pas înainte. Am terminat pe locul 4 și, chiar dacă nu am ajuns în Europa, cred că am pus baze solide pentru ceea ce urmează

Cât de greu a fost să treceți peste dezamăgirile din Cupă și din barajul pentru cupele europene?

Mentalitatea unui sportiv profesionist se construiește prin felul în care se ridică după eșecuri. Anul trecut am avut două momente foarte dureroase: semifinala Cupei și barajul. În ambele cazuri a fost vorba despre detalii.

Am fost foarte aproape și tocmai aceste detalii fac diferența în fotbal. Sunt convins că ne vor servi drept lecție. Am început să ne obișnuim cu meciurile cu miză și cred că în sezonul acesta vom gestiona mai bine astfel de momente.

Se poate spune că Dinamo a transmis deja un mesaj rivalelor?

Da. Cred că încă din primul sezon am transmis acest mesaj. Nu eram o echipă ușor de învins. Sezonul trecut a confirmat acest lucru. Am demonstrat că putem câștiga împotriva oricui.

Acum trebuie să dăm continuitate acestor rezultate și să facem lucrurile și mai bine, pentru că așteptările sunt mai mari. S-a spus clar că obiectivul este clasarea pe locurile 1-3 și trebuie să ne ridicăm la nivelul acestor așteptări.

Cum vezi începutul colaborării cu noul staff tehnic?

A venit un staff nou, cu o filozofie diferită. Nu am participat încă la toate antrenamentele, dar am urmărit ce se întâmplă și am discutat cu băieții.

Antrenamentele sunt intense și solicitante. Colegii mi-au spus că sunt grele, dar că sunt mulțumiți de ceea ce se lucrează și de cerințele staffului. Cred că acesta este cel mai important lucru: să reușești să îi convingi pe jucători că ceea ce le ceri îi poate ajuta să obțină rezultate.

Ce impresie ți-a lăsat Nuno Campos?

Mi se pare un om foarte liniștit, deschis și plăcut. Poți discuta cu el despre orice. Mi-a lăsat o impresie foarte bună.

Se vede că are experiență la nivel înalt, că a lucrat în campionate puternice și că a câștigat trofee. Sunt convins că împreună putem face o treabă bună.

Ce obiective ai pentru noul sezon?

În primul rând, să fiu sănătos și să mă recuperez complet. Acesta este cel mai important lucru pentru orice fotbalist.

Ca obiective personale, îmi doresc să câștig un trofeu cu Dinamo. Este deja al treilea an al meu aici și chiar îmi doresc să realizăm acest lucru.

Când eram mai mic și auzeam de Dinamo, auzeam despre campionate, Cupe și participări în cupele europene. Toți ne dorim să readucem clubul acolo unde îi este locul.

Pe plan personal, mi-aș dori să revin la echipa națională și să am un sezon mai bun decât precedentul în ceea ce privește golurile și pasele decisive.

Colegul tău de cameră este Cătălin Cîrjan. Aveți vreun pariu legat de numărul de goluri?

Nu, niciodată nu am avut astfel de concursuri. Mă bucur foarte mult pentru el și pentru sezonul pe care l-a avut.

Este prietenul meu și m-aș bucura sincer să aibă chiar mai multe goluri decât mine în sezonul viitor.

Dacă într-o finală de Cupă ai centra pentru golul lui Cătălin Cîrjan?

Ar fi o bucurie uriașă, mai ales dacă am câștiga acel meci. Până acum nu s-a întâmplat să îi ofer o pasă decisivă și îmi reproșează mereu acest lucru. Poate reușim în sezonul acesta.

Ce mesaj ai pentru suporterii dinamoviști?

În primul rând vreau să le mulțumesc pentru sezonul trecut. În unele momente i-am dezamăgit, mai ales în meciurile cu miză, iar pentru asta îmi pare rău.

Sper să fie alături de noi și în noul sezon, atât acasă, cât și în deplasare. De multe ori ne-am simțit ca pe teren propriu și în meciurile jucate în deplasare.

Le pot promite un singur lucru: vom da totul pe teren. Aceasta trebuie să fie regula la Dinamo. Poți câștiga sau poți pierde, dar dăruirea nu trebuie să lipsească niciodată.

Crezi că acest grup poate scrie istorie la Dinamo?

Cu siguranță. Ne-am bucura enorm să reușim acest lucru și să scriem o pagină importantă în istoria clubului.

Sezonul va fi lung și dificil. Vor exista și momente grele, și momente frumoase. Dar avem nevoie de unitate: suporteri, echipă și conducere. Doar împreună putem realiza lucruri importante.

Etichete: