Încurcate sunt căile Domnului! Adesea folosim această idee pentru a ne economisi mai multe gânduri cu privire la o problemă pe care o avem sau o dificultate pe care o întâmpinăm.
Poate că este adevărat, poate că sunt cu adevărat încurcate căile Domnului, însă totodată știm cu toții, că Dumnezeu nu ne dă mai mult decât putem duce. Singura condiție pentru a putea depăși un moment nefast, este să ieșim din zona de confort, să ne sacrificăm și vom găsi soluția necesară pentru impasul în care ne aflăm.
Acum un an scriam un articol în care vă povesteam despre drumul Golgotei, despre așa-zisul purgatoriu prin care ne vedeam siliți să trecem pentru a ne întoarce în elita fotbalului românesc, pentru a putea răscumpăra anumite greșeli sau păcate moștenite din epoca de tristă amintire de dinainte de 90. Ne aducem cu toții aminte, că anul trecut, nu faptul că retrogradasem în liga secundă era cea mai mare dramă, ci spectrul falimentului. Retrogradam sportiv, însă consecințele erau mult mai profunde decât o contra performanță sportivă. Pierdeam un milion de euro din drepturi TV, pierdeam sponsori și parteneri, pierdeam expunere și jucători.
Stăteam cu adevărat vara trecută și ne întrebam, daca Dinamo va reuși să înceapă campionatul, dacă vom reuși să mai vedem acest Dinamo al nostru să evolueze pe un teren de fotbal. Totuși, ar trebui să ne întoarcem și mai mult în spate, să ajungem în perioada pandemiei, când situația era la fel de dramatic în club. Un patron care înstrăinase clubul unor neaveniți, care cel mai probabil au încercat să facă o „românească”, ei nefiind români, dar de ce nu?!
Suntem în Balcani și nu știi niciodată de unde îți poate surâde norocul…
În sfârșit, voi, dinamoviștii ați ales să nu vă lamentați, cum de altfel au făcut-o suporterii altor cluburi sau cum ar face-o în general societatea civilă din România, „ce sa facem domnle?!; ce putem schimba noi?!; nu te baga unde nu-ți fierbe oala!; ce te apuci tu să faci, daca alții n-o fac?!; e doar un club de fotbal, ce-ți dă ție acest club?!; de parcă-ți pune Dinamo o pâine pe masă…”. Acestea sunt doar câteva din vorbele sau replicile pe care ni le auzeam cu fiecare ocazie, sunt sigur, că mulți dintre voi vă regăsiți în cele menționate mai sus, discuții cu soția, părinții, copiii sau bunicii. Cu toate acestea n-am renunțat și am făcut sacrificii supra omenești.
În plină pandemie, când au fost tăiate salarii, sporuri sau s-au făcut disponibilizări și reduceri de personal, am venit fiecare cu bani de acasă, din pensii, economii sau alocații pentru a putea plăti un salariu sau a strânge suma necesară pentru achitarea creanțelor obligatorii pentru obținerea licenței. Făceam Sold-Out după Sold-Out, cumpăram mii, zeci de mii de bilete virtuale…peste 100.000 de mii de bilete virtuale cumpărate într-o lună, dinamoviștii pompau zeci și sute de mii de euro în conturile programului „DDB” pentru a mai da o șansă echipei iubite.
Eforturile au fost imense, devenise deja o obișnuință pentru fiecare dintre noi să cumpărăm acele bilete virtuale. A urmat campania de achiziționare a tricoului cu ediție limitată, prin care numele noastre apăreau pe acel tricou și ne alegeam și cu un certificat virtual prin care era atestat efortul nostru în această perioadă de grea încercare! Din nefericire toate eforturile noastre n-aveau cum să asigure performanța la club, cu toate investițiile făcute de către suporteri, acestea erau insuficiente pentru a asigura un climat favorabil performanței sportive.
Din păcate prin indiferența oamenilor cu posibilități financiare sporite și prin neimplicarea celor care ar fi avut cu adevărat putere de a face o infuzie de capital, Dinamo avea să-și piardă din identitatea. Noi, suporterii ne-am încăpățânat să păstrăm clubul în viață, chiar dacă asta ar fi însemnat mediocritate sportivă. Dacă mă întrebați pe mine, nu este nimic de condamnat, mai bine avem un Dinamo al nostru, un Dinamo autentic, nu reînființat de către o primărie sau o persoană obscură cu interese ascunse, sau mai rău, să revină vechii acționari, care sunt direct responsabili pentru decăderea lui Dinamo.
Cu toate că, renumiții oameni de fotbal, cu experiență și expertiză au contribuit decisiv la retrogradarea echipei, noi, nu ne-am dat bătuți și-am continuat să băgăm bani în club, chiar dacă acesta nu reușea să învingă echipe mediocre sau submediocre din liga secundă.
A venit sezonul sărbătorilor, o perioadă în care ne strângem laolaltă cu întreaga familie, depănăm amintiri și realizări pe care le-am obținut în anul în curs.
Din păcate pentru familiile noastre, gândul nostru tot către Dinamo mergea. La apelul lui Iustin, am pus mână de la mână să renovăm vestiarele, să ducem mâncare, cafea sau hârtie igienică la Săftica. Da, fraților, să nu uităm, că Dinamo al nostru ajunsese în situația în care colapsul era iminent și părea a fi inevitabil. În aparatul administrativ al clubului se regăseau mai puțini oameni decât se regăsesc la ora 5 dimineața într-un tramvai din orașul Galați.
În sfârșit, s-ar putea scrie la nesfârșit despre această perioadă întunecată a clubului nostru. Însă, ca-n orice poveste, există un final fericit, iar în povestea clubului Dinamo, lumina a venit de la suporteri, suporteri care nu s-au lăsat induși de ispita grotească de a renunța. Precum șarpele i-a șoptit Evei, așa ne șopteau toți să renunțăm, că e mai bine din Liga a 4-a, că e mai romantic, e mai sănătos, că așa e cel mai bine pentru toată lumea. Desigur, este bine când ai o primărie sau un minister în spate, la noi însă n-ar fi fost așa. Ar fi fost coadă doar la groapă și la masa de pomană de după slujba îngropării, iar după, precum un miraj saharian, ar fi dispărut toți marii dinamoviști care se lăudau că vor pune umărul la așa-zisa „renaștere”! N-ar fi fost nimic bun în a renunța, nu ne-ar fi adus niciun beneficiu sau vreo satisfacție pe termen scurt, mediu sau lung.
Prefer să rămân cu această modestă mândrie, c-am fost și eu unul din zecile de mii care au contribuit cu cât au putut la suma de peste 4 milioane de euro care au asigurat supraviețuirea clubului nostru. Iar pe această cale, aș dori să vă mulțumesc și vouă, tuturor celor care n-ați renunțat și n-ați trădat clubul Dinamo. Tuturor celor care n-au renunțat la acest vis de a mai vedea Dinamo jucând încă un meci de fotbal, iar noi, cei care am crezut neîncetat să fim alături de acest minunat club în tribunele arenelor pe unde va juca. Voi, sunteți dovada vie, că acest club are viitor și brațe puternice care stau de strajă la porțile clubului!
A venit și ziua în care eforturile noastre au fost răsplătite, planul modificat de reorganizare a fost aprobat, iar ieșirea din insolvență este mai facilă. Dinamo are astăzi toate premizele de a deveni un club modern, curat și stabil financiar. Dinamo a fost, este și va fi o poveste fără de sfârșit! Țineți minte, dragilor, nu ești înfrânt atunci când sângeri sau când ochii în lacrimi ți-s, ci adevăratele înfrângeri sunt renuțările la vis!
