,,O să-mi fie dor de acest stadion”

Stiri Dinamo

Scris de:

Suflarea dinamovista a avut parte ieri de marele anunț, stadionul Dinamo a fost predat către CNI și în acest an vor începe lucrările de demolare la vechea arenă dinamovistă.

„Sper să avem și echipă în 2024, una de cupe europene. Am aflat însă că Dinamo va avea sigur un antrenor de cupe europene, pe Mircea Lucescu. Cum a zis și dânsul, acest club plin de nume ce-au adus respect țării, merită un stadion nou.  Clubul Dinamo e un simbol, azi scriem istorie pentru clubul Dinamo. Construim o arenă multifuncțională pentru Dinamo. Stadionul va fi preluat de CNI curând”, a declarat Lucian Bode.

„Am folosit deplasările din Liga Campionilor la handbal pentru a vizita alte stadioane. Am fost la Paris, Porto și Barcelona și am văzut cum sunt organizați. Am reușit să ne facem o idee legată de preț, calitate și eficiență.

Din momentul predării documentației către Ministerul Dezvoltării, tot ce ține de aspect, logistică și proiecte vor fi în sarcina CNI. Noi am spus ce ne-am dori. Am spus ce să cuprindă stadionul. Vom avea și un heliport pentru elicopterele SMURD”, a spus Ionuț Popa, președintele CS Dinamo.

„O să-mi fie dor de acest stadion. Mulți fotbaliști au crescut aici. Dinamo m-a format ca om și sportiv. Sunt amintiri frumoase. O să iau o bucată de stadion. Cu siguranță va fi un stadion plăcut pentru toată lumea, o să vedem familii cu copii, o să avem restaurant, muzeu”, a declarat Florin Prunea, fost portar și oficial la Dinamo.

„Cred că se întorc vremurile de altădată. Am spus că nu mă reîntorc până nu se construiește un nou stadion. Au trecut 32 de ani de când n-am mai fost pe acest stadion, doar ca adversar, în două rânduri cu Rapid. Iată că se întâmplă acest lucru acum. Sper să mă revăd cu domnul Bode peste 3 ani, când va tăia panglica stadionului”, a spus Mircea Lucescu.

„Acolo era locul meu, dacă ne uităm la teren, e mijlocaş dreapta. Nu mai ţin minte locul. E prima dată când revin în acest vestiar, după 1990, de când am plecat de aici.

Nu am mai fost în vestiarul ăsta de atunci, am nişte emoţii! Chiar vorbeam cu Mateuț, e incredibil câte momente frumoase am avut în vestiarul ăsta. Au fost mai multe petreceri, mai multă bucurie am avut în acea perioadă.

Toți știu, echipa era extaordinară, cu oameni valoroși, un grup extraordinar, jucători cu multă experiență, cu multe jocuri la națională, mulți tineri. Era acea concurență între noi, una foarte constructivă, din care Lucescu a scos maxim”, a spus, cu nostalgie, Sabău pentru Digisport.

Chiar dacă îl leagă o mulțime de amintiri de stadionul Dinamo, Sabău nu regretă că arena se va demola.

„Sunt nişte lucruri extraordinare care s-au întâmplat pe acest stadion, e un club care m-a pregătit pentru marea performanţă. Sunt mândru că am trăit momente extraordinare pe acest stadion, dar mă și bucur că se va demola și se va face altul, aveam nevoie.

Cred că, încet-încet acest club se va reorganiza și va redeveni un club puternic în țară și la nvel internațional. Sper să nu retrogradeze, dar cred că cel mai important este reconstrucția stadionului, apoi a echipei.

De asta e nevoie să atragi publicul, un stadion. Dinamo însemnă acasă. Echipa mea de suflet e U Cluj, acolo m-am format ca junior, dar acest club m-a pregătit pentru marea performanță, să pot să joc la cel mai mare nivel și să obțin ce am obținut”, a explicat Sabău pentru Digisport.

loading...

Lasă un răspuns