Mircea Rednic a acuzat modul in care a fost analizata cerea lui Dinamo de a putea evolua in cupele europene si considera nedreapta decizia
„Speranţa moare ultima. Noi întotdeauna ăştia suntem, nişte căcăcioşi. Noi avem în mână să luăm o decizie şi o trimitem dincolo. Mai cheltuim şi acolo bani. Aşa vor anumite persoane, dar trebuie să ne gândim şi la sport.
Trebuia să analizăm cum s-a ajuns aici şi ce s-a întâmplat când trebuia să ieşim din insolvenţă şi a apărut un proces din senin, pe care noi l-am câştigat. E păcat pentru suporteri, pentru jucători şi pentru antrenor. Ne-am câştigat dreptul”, a declarat Rednic la finalul meciului cu Pandurii, conform Digi Sport.
Dinamoviștii vor merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, pentru a ataca decizia FRF.