De la 7…la 30 de ani!

Am fost tentat sa scriu de la bun inceput, dar am preferat sa imi asez gandurile, amintirile inainte de a scrie. De multe ori avem tendinta de a “altera” amintirile, memoria ne mai joaca feste si de multe ori ceea ce s-a intamlat cu adevarat, se pierde in negura timpului. La implinirea varstei de 30 de ani, am decis ca e momentul cel mai bun sa trec in revista istoria unei iubiri fata de culorile alb-rosii.

Copil fiind in Alexandria, primele mele amintiri legate de Dinamo sunt din anii 90’, imi este greu sa spun cu exactitate momentul, era anul 1997, dar cu siguranta nu era cea mai buna perioada a echipei noastre. Ce m-a facut sa ma indragostesc de club, e greu sa spun acum privind prin prisma omului de 30 de ani. Copilul de 7 ani cu siguranta indragea acel “D” stilizat, culorile alb-rosii, echipamentul.  Una din primele mele amintiri a fost legata de un meci de trista amintire pentru noi, infrangerea cu 5-0 din Ghencea. Dar in simplitatea unui copil de 7 ani, parca fiecare gol incasat de formatia noastra, bucuria efervescenta a fratelui stelist ma facea si mai dornic sa tin cu Dinamo. Ce nu stiam eu atunci, era ca se pusese bazele unei generatii carea avea sa imi marcheze mie copilaria.

Sezonul 1998/1999 este primul despre care imi amintesc cap-coada, intamplator sau nu, a fost si momentul revenirii echipei noastre in prim planul fotbalului romanesc, dupa cativa ani de mediocritate de la mijlocul anilor 90.  Este inca perioada in care nu toate meciurile erau transmise la televizor, unele partide le puteam asculta doar la radio, la “Fotbal minut cu minut”. Greu de desris senzatia unui copil de acum ce simteam in momentul in care se anunta: “trebuie sa mergem in Stefan cel mare, schimbare de scor’’.

Prima mare victorie dinamovista a fost victoria din Giulesti cu 4-1, in fata unei echipe care anunta ca vrea campionatul, Rapidul lui Mircea Lucescu. A ramas in istorie prosopul aruncat de Cornel Dinu, dar si victoria de senzatie a baietilor nostri pe un teren foarte ostil. Am crezut ca voi trai bucuria castigarii titlului, dar nu a fost sa fie. Le-am aruncat prosopul, dar ne-au luat campionatul, pentru ca a venit revansa lor in retur si tristetea unei prime infrangeri dureroase. Am invatat lectia devreme, Dinamo iti aduce si multe bucurii, dar si tristeste.

Au urmat ani de glorie si performanta pentru Dinamo, in 2000 a sosit si fericirea primului titlu, dar si al primului event chiar, primii idoli din Stefan cel Mare, Adrian Mutu, chiar daca a stat o scurta perioada, reusitele lui de senzatie, golul din victoria cu 2-1 in fata Rapidului, nu o sa le pot uita, asa cum nu o sa pot uita toata acea generatie, Hildan, Lupescu, Ciobotariu, Mihaili, Nastase, Fane Preda Mihalcea, Marius Niculae, Florentin Petre, o perioada Bogdan Mara si Florin Cernat, jucatori care au scris istorie pentru Dinamo si fotbalul romanesc. Anul 1999 a fost si momentul primei mari victorii europene, 1-0 la Lisabona cu Benfica. Nu am uitat cuvintele spuse de tatal meu dupa acel meci, “Dinamo a bagat spaima in Europa”. Nu a fost sa fie si calificare, dar ramane un meci de referinta pentru mine.

Jucatorii s-au schimbat, Dinamo a mai castigat cupe, titluri, supercupe, noi idoli erau in Stefan cel Mare, dar varf de lance pentru mine raman Niculescu si Danciulescu, cu un mic plus pentru Niculescu, scuze Danciule. Poate de la cat a deranjat paianjenul din loviturile libere.

In sezonul ultimului titlu castigat a fost si momentul in care am putut sa vin pe stadionul Dinamo pentru prima data, sa fiu langa PCH, sa admir pe viu cantecele galeriei pe care le ascultam din fata televizorului sau de pe internet. Le stiam pe de rost, dar aveam ocazia sa le ascult “live” Parca pluteam, ce bucurie sa vad de la stadion victoria lui Dinamo, a fost 5-0 atunci cu Poli Iasi. Cine vine in “Groapa”, fara cinci nu scapa.

La un simplu meci de campionat atunci veneau 7-8000 de fani constant. Am ascultat si primele ironii de pe stadion, cum i se sugera lui Adrian Cristea sa treaca pe banca, ca nu avea chef sa joace sau cum era rugat Ionut Popa sa ne lase mai moale, ca aveam lupta cu turcii de la Besiktas peste cateva zile. Mijlocul anilor 2000 a fost si cea mai “fructuoasa” din punct de vedere al performantelor europene, victorii cu Everton, Besiktas, CSKA Moscova, Leverkusen, calificarea in grupele Cupei Uefa si ulterior in primavara europeana. Eu nu am trait marile victorii europene din anii 80 sau din 90’, asa ca pentru mine aceea a fost generatia de aur. Cu siguranta pentru toti cei din generatia copiilor nascuti in jurul anului 1990.

Asa cum ne marcheaza marile victorii, ne lasa un semn si marile infrangeri, cei 50 000 de fani de pe fostul “Lia Manoliu” stiu despre ce vorbesc, cum visul nostru s-a naruit in doar 45 de minute. Daca s-ar fi masurat nivelul decibelilor la golul lui Bratu, cred ca s-ar fi depasit atunci un record. Ori cand s-a auzit cel mai tare “Augh, augh, augh”. Dar atunci am vazut oameni maturi, dinamovisti trecuti de prima tinerete, plangand si linistea de la plecarea de la stadion era infioratoare.

Venirea mea definitiva in Bucuresti dupa 2009, nu a fost in cel mai bun moment al echipei, Dinamo care se batea an de an la campionat, ajungea sa spere la locurile 4-5-6, pentru a prinde un ultim loc de Europa, echipa care se batea an de an la campionat, ajungea sa se bucure pentru victorii sau clasari care in urma cu 10 ani nu ar fi insemnat absolut nimic. Din pacate, si numarul fanilor care veneau pe stadion era in continua scadere, remarcam ca de la an la an eram tot mai putini. A fost o speranta ca voi putea trai momente de performanta si trofee in 2012 si 2013, cand am trait primul trofeu live pe stadion, in finala cu Rapid, ori cand s-a produs despartirea definitiva de fostii conducatori si a fost emulatie in jurul echipei, dar a fost o bucurie de scurta durata, pentru ca mediocritatea ne acaparase.

Fotografie de la finala cupei cu Rapid din 2012

Radio Dinamo1948, langa Dinamo!

In 2013 s-au pus si bazele Radio Dinamo1948 si la inceputul lui 2014 l-am lansat alaturi de colegul meu Ionut Zainea. Ne propuneam noi atunci ceva, sa fim un mijloc de informare, dar modul in care sa putem realiza asta, nu ne era foarte clar. Dar prin incercare si eroare, am reusit sa fim parte din familia Dinamo ca o sursa de informare. Nu pot sa nu pomenesc de Radio Dinamo1948 in istoria mea de dinamovist, pentru ca prin intermediul acestui proiect am putut sa cunosc persoane care acum imi sunt dragi, prieteni adevarati si totodata, am avut foarte multe de invatat.

Sunt recunoscator pentru faptul ca am avut sansa sa cunosc in acesti ani idolii copilariei, pe cei din teren, dar si acei nebuni frumosi din peluza care ma faceau sa ascult pe calculator ore intregi cantece ale galeriei. Din pacate, nu am putut trai cele mai frumoase momente alaturi de voi, au fost clipe chiar tragice, am pierdut jucatori, prieteni apropiati, realizari mai putine fata de ceea ce ne doream, dar o speranta ca Dinamo va redeveni ce a fost candva, s-a mentinut.

Doar Dinamo Bucuresti– Calea spre varf

Nu pot sa nu vorbesc despre o alt moment important, proiectul Doar Dinamo Bucuresti. La fel cum a fost valabil in toata istoria mea de dinamovist, au fost momente bune, frumoase, dar si clipe de dezamagire. Recunosc, ca simteam foarte multa deznadejde acum un an de zile, nu vedeam iesirea la liman a acestei echipe. Dar voi mi-ati redat speranta.

Voi cei 7200 de membri inscrisi acum in program, sunteti cei care scrieti o pagina de istorie pentru fiecare dinamovist. Dinamo este intr-o perioada de schimbare, o traim acum, nu vedem un viitor cert, inca nu stim ce ne vor rezerva urmatoarele luni, dar umar langa umar putem sa oferim sansa generatiilor viitoare sa cunoasca bucuria de a avea un mare Dinamo. Nu se va intampla peste noapte, dar noi toti cei care am trait momente minunate alaturi de club, avem obligatia, avem datoria sa lasam ceva in urma, putin, mult, atat cat putem, dar nu avem voie sa lasam clubul de izbeliste.

In plus, ne dorim si noi sa avem ocazia sa strigam iar “campionii,campionii”. Acum 4 ani am invatat o lectie fiind pe munte, privind doar catre destinatie, la indeplinirea obiectivului, daca nu te bucuri si nu te gandesti si la obiective intermediare, posibil sa nu ajungi niciodata acolo. Eu privesc pasii pe care ii facem acum si sunt mandru de toti care ati decis sa va implicati, sa facem ceva ca aceasta echipa sa aiba un viitor. Sunt pasi mici pe care ii facem, pe care ii vom privi in urma ca fiind decisivi in salvarea clubului.

Raman multe file de completat, ar fi multe momente de trecut in revista, dar mi-ar trebui cateva zile ca sa pot sa spun cu adevarat cat de mult inseamna aceasta echipa pentru mine, amintirile sunt acolo cu mine, dar vreau sa facem in asa fel incat ca peste cativa ani cand se va continua povestea, sa fie un nou capitol: Dinamo, din nou acolo sus!

Aceasta este o parte din povestea mea, va multumesc celor care ati citit pana la capat, am mare incredere ca impreuna vom ajunge acolo unde ne dorim si cei mici care iau contact acum cu Dinamo, sa isi inceapa si ei povestile: “Nu era cea mai buna perioada din istoria clubului, dar clubul s-a ridicat si a ajuns din nou in top”.