Un băiat bun, dar n-a fost de-ai noștri.
Sunt unii care pleacă și ne doare. Alții care pleacă și ne rușinează. Dar mai există o specie aparte, mai puțin zgomotoasă, dar infinit mai tulburătoare… Cei care pleacă și nu lasă în urmă niciun gol. Pentru că n-au umplut nimic cât au fost.
Transferul lui Politic nu e o tragedie. E o radiografie. Rece, precisă, fără anestezie. A unei lumi în care termenii „sentiment”, „apartenență”, „rădăcină” au ajuns balast semantic. N-a spus nimeni că trebuie să moară pentru Dinamo. Dar poate că ne-ar fi ajutat să-l vedem, măcar o dată, trăind pentru Dinamo.
Ne-am amăgit, ca proștii, că ne zâmbește sincer, că își mușcă buzele la eșecuri, că visează în alb și roșu. Ne-a plăcut profilul lui curat, tonul scăzut, declarațiile bine calibrate. Ne-a plăcut discreția. Ce n-am văzut e golul din spatele ei. Un om politicos care a jucat corect, dar niciodată implicat. Nu a greșit, dar n-a iubit. A făcut ce i s-a cerut, dar n-a ars. Și când nu arzi, ce rămâne?
A ales o destinație unde nu mai e nevoie de mască. O echipă cu alte criterii, altă istorie, alt tip de suporteri. Nu condamn alegerea. Nu pot. Ar fi ca și cum te-ai supăra pe o frunză că o duce vântul. Doar că, între noi fie vorba, unele frunze mai luptă cu vântul. El a zburat lin, cu zâmbetul pe buze. Ca și cum nimic nu ar fi contat.
Și, probabil, n-a contat. Nici suferința suporterilor, nici bucuria celor care i-au scandat numele. Nici numele în sine. A fost un simplu pasaj pentru el. O stație între două autogări. A urcat, a coborât, și a luat „mulțumim pentru tot” și a plecat. Curat, civilizat, perfect adaptat epocii noastre… a atașamentului de un sezon și a loialității cu clauză de reziliere.
Unii vor spune că sunt patetic. Că fotbalul e business, iar cluburile n-au nevoie de iubiri, ci de randament. Poate. Dar atunci să nu ne mai mirăm când tribunele se golesc, când cântecele se sting, când tinerii aleg Netflix în locul unui meci pe stadion. Când totul devine funcțional, moare emoția. Și fără emoție, fotbalul e doar alergare și statistică. Adică nimic.
Politic n-a trădat. Trădarea implică o alegere conștientă între două loialități. El n-a avut niciuna. A ales ceea ce a fost mereu aproape de el… confortul. Nimic rău, nimic scandalos. Doar trist. Îngrozitor de trist. Pentru că ne lasă pe noi, ăștia care încă mai credem în culori și în jurăminte, cu gustul metalic al unei înfrângeri care nu s-a jucat pe teren.
Un băiat bun. Dar n-a fost de-ai noștri…