Ovidiu Burcă a surprins prin alegerea primului 11 trimis astăzi în teren.
Nelut Roșu, un titular de drept în echipa lui Ovidiu Burcă, este doar rezervă pentru meciul de la Miercurea Ciuc, în care Dinamo are nevoie de cel puțin un punct, în lupta pentru play-off.
Oncescu, Moura, Patriche, Giafer, Amzar, Iglesias, Bena, Larrucea, Ghezali, Bani, Pop
Rezerve: Dujmovic, Dudea, Iulian Roșu, Borcea, Buhăescu, N Roșu, Serban, Delciu, Florescu
În locul lui Nelut Roșu a fost trimis Quentin Bena, care va evolua practic pe postul lui Gorka Larrucea, urmând ca Gorka să îi ia locul lui Nelut lângă Dani Iglesias. Nelut a acuzat ceva probleme medicale înainte de meci, s-a antrenat separat înainte de plecarea la Miercurea Ciuc, dar e posibil totodată ca Burca să fi apelat oricum la o formulă mai defensivă, cu un plus adus de Quentin Bena, care în Franța a evoluat mai des ca mijlocaș la închidere.
Totodată, după cum mulți anticipau, Burcă a apelat din nou la varianta cu Denis Oncescu în poartă pentru postul U19, astfel că Filip Dujmovic a fost din nou sacrificat, deși este cel mai bun jucător al nostru, din cauza accidentării lui Bordusanu suntem nevoiți să jucăm cu tânărul portar între buturi. Cristian Delciu este doar rezervă, semn că nu este încă pregătit să joace titular, așa cum mulți își doreau.
Grafică specială pentru meci!
După cum știți deja, fanii dinamoviști au realizat sold-out la acțiunea ”Om la om” și toate tricourile puse la vânzare pentru acest meci. Din partea DDB s-a realizat o grafică specială pentru acest meci, în care au fost puse lângă numele jucătorilor, numele și grupările celor care au cumpărat tricourile de joc.