marți, iulie 1, 2025
AcasăEditorial,,Contestăm rezilierea contractului, pe care o considerăm ilegală''

,,Contestăm rezilierea contractului, pe care o considerăm ilegală”

Dario Bonetti nu mai este antrenorul lui Dinamo, dar asta nu înseamnă că subiectul Dario Bonetti este închis.

Așa cum era de așteptat, după ce i-a fost reziliat contractul unilateral, prin intermediul soției, Dario Bonetti a contestat rezilierea, pe care o consideră ilegală și consideră că este și abuzivă, așa cum a transmis soția fostului antrenor:

Anna Maria De Mattei, avocatul și soția lui Dario Bonetti, contestă rezilierea unilaterală a contractului italianului din postura de antrenor al lui Dinamo. Totul în timp ce clubul din Ștefan cel Mare a bătut palma cu noul tehnician, Mircea Rednic.

„Astăzi, colegul meu din București, Gianluca Carlesso, a trimis un răspuns pentru Dinamo în care contestăm rezilierea contractului, pe care o considerăm ilegală în baza Legii 85/2014 (n.r. – legea insolvenței) și, de asemenea, pentru că motivele medicale (n.r. – infectat cu COVID) reprezintă o cauză justificată de absență a antrenorului. Rezilierea este abuzivă”, a transmis Anna Maria, prin intermediul Gazetei Sporturilor.

Cum se simte italianul? „Se tratează și va fi disponibil să-și reia munca în momentul în care va fi sănătos. Deocamdată este bolnav. Există posibilitatea ca Dinamo, în acte, să aibă doi antrenori”, a mai transmis soția antrenorului.

„Noi așteptam să-și dea el demisia de onoare, după eșecul cu FCSB. N-a venit, astfel că am luat decizia să reziliem unilateral contractul. Avem această opțiune, ne permite legea insolvenței să renunțăm la orice contract pe care îl considerăm dezavantajos clubului în primele 3 luni de la intrarea în insolvență. Bonetti poate ataca decizia, bineînțeles, dar eu spun că suntem acoperiți în totalitate de lege”.

E OFICIAL, VINE REDNIC! Ce jucători vrea să aducă și când va prelua banca tehnică

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare