E OFICIAL, VINE REDNIC! Ce jucători vrea să aducă și când va prelua banca tehnică

Stiri Dinamo

Scris de:

Astăzi au avut loc negocierile între Mircea Rednic și conducerea clubului!

Totul a decurs așteptărilor și Mircea Rednic va prelua banca tehnică a echipei și la ieșirea de la negocieri a oferit câteva declarații.

„Situația în care e Dinamo m-a convins să vin. Nu din cauza mea am plecat de la Dinamo. M-au chemat tot în situații dificile, am format o echipă și apoi nu mi-au prelungit contractul. Problema e că după ce am plecat eu, Dinamo a avut probleme.

Eu sunt principalul responsabil cu transferurile în momentul ăsta. Ei au fost de acord. Dacă cineva propune un jucător bun, nu înseamnă că nu-l iau. E nevoie de un atacant și de un fundaș dreapta. Sorescu a făcut diferența în atac, și tu îl sacrifici, ca fundaș dreapta? N-am înțeles-o.

Am văzut ultimele două meciuri. Trebuie să-i aduc la viață pe băieți, eu cred în ei, iar ei au nevoie de un antrenor cu experiență, care să-i așeze mai bine pe teren. Rămâne ca de la meciul care vine, am acceptat ca de mâine să mă prezint la antrenamente. Am semnat pe un an cu opțiune de prelungire”, a spus Rednic la ieșirea de la negocieri.

,,E un moment delicat, în astfel de momente trebuie să fii alături de acest club și acești suporteri. Nu știu exact cine mai e în lot, ce probleme sunt, de mâine, când voi fi la Săfitca la antrenament, voi începe evaluarea lotului.

Este cel mai dificil moment în care am venit la Dinamo. Nu se pune problema de baghetă magică, ci de muncă, de încredere. Obiectivul e salvarea de la retrogradare, trebuie să fim realiști. Nu ne batem la play-off. E dureros, dar ăsta e obiectivul. Fanii m-au sunat, au trimis mesaje, și ei așteaptă.

Filosofia mea e simplă: avem mingea, atacăm toți. Pierdem mingea, ne apărăm toți. În ultima perioadă s-au apărat 3-4, în rest trimiteai taxiul după ei. Eu sunt foarte exigent. Nu mai vin cu bani de acasă, că nimeni nu a apreciat. Am venit și tot Rednic era căpușar, comisionar”, a adăugat antrenorul.

Astăzi, după o nouă rundă de negocieri cu oficialii lui Dinamo, Mircea Rednic a acceptat să preia postul de antrenor principal. El va semna joi un contract valabil un an, cu opțiune de prelungire. 

CE SPUENA IERI MURESAN:

„Pot să vă confirm că mâine avem o întâlnire foarte importantă. Mircea Rednic a mai avut discuții cu oameni foarte apropiați de Dinamo, dar mâine vom decide tot. Nu cred că Mircea Rednic este pretențios, dar profesional va cere niște lucruri pe care cred că le vom putea satisface și să ajungem la o înțelegere. E destul de grea această ecuație, dar nu e imposibil. Avem un buget limitat și, fiind în insolvență, nu îl putem depăși.

Eu sper că vom reuși să-i adunăm pe jucători, să facem un grup unit. Ne-a ajuns la toți cuțitul la os. E jenantă situația lui Dinamo, nu și-ar fi imaginat nimeni, deși Dinamo a avut probleme în ultimii doi ani, a fost jos, la evitarea retrogradării. Speram să nu fie așa, dar, din păcate, așa e. Vom putea aduce încă unul, doi sau trei jucători, cel mult, dar trebuie să-i determinăm pe cei din lot să-și ridice nivelul”, a spus Iuliu Mureșan, pentru Playsport.

„Gabi Torje a fost lovit la genunchi, la ligament. A fost o inflamație, cu un pic de lichid, care s-a răspândit. Acum s-a antrenat foarte bine și probabil va putea să fie folosit în meciul următor”, a mai spus Mureșan.

loading...

Lasă un răspuns