luni, iunie 30, 2025
AcasăEditorialUn prim pas spre normalitate

Un prim pas spre normalitate

Mircea Rednic este noul antrenor al lui Dinamo!

Din câte se pare, contractul urmează să fie semnat mâine de către cel care va conduce din nou Dinamo, pentru a 5-a oară, la aproximativ doi ani distanță față de momentul în care a fost dat afară mișelește de către Bălănescu și Negoiță. Acestea sunt detalii, repet, Rednic este noul antrenor al lui Dinamo!

Deși a devenit un laitmotiv, este valabil din păcate, Mircea Rednic își asumă responsabilitatea preluării echipei în cel mai complicat moment din punct de vedere sportiv, când am încasat 11 goluri în partidele cu Fcsb și Craiova, însă odată cu venirea lui Rednic, toate umilințele trebuie să înceteze.

Rednic vine să aducă acel plus de experiență și de normalitate pe banca tehnică a unei echipe aflate în derivă, care a arătat nimic din punct de vedere fotbalistic, doar disperare și deznădejde.

Fanii dinamoviști pot privi cu mai multă încredere către viitor, Rednic vine să evalueze lotul ,vine să aducă totodată și doi jucători, după cum a declarat. Nimic surprinzător în faptul că își dorește un fundaș dreapta, în condițiile în care suntem descoperiți acolo și Rednic a spus clar, Sorescu nu are ce să caute pe acel post. Totodată se va căuta un atacant, ceea ce Dinamo are nevoie, mai ales că nu avem niciun gol marcat de atacanții lui Dinamo în aceste luni.

Rednic a demonstrat de atâtea ori faptul că știe ce are de făcut, trebuie că din acest moment să fim alături de „Puriu”, să ajutăm și noi echipa să iasă din acest moment cumplit. Rednic nu vine să facă minuni, vine să muncească și are nevoie de noi. MIRCEA REDNIC, OLE!

„Situația în care e Dinamo m-a convins să vin. Nu din cauza mea am plecat de la Dinamo. M-au chemat tot în situații dificile, am format o echipă și apoi nu mi-au prelungit contractul. Problema e că după ce am plecat eu, Dinamo a avut probleme.

Eu sunt principalul responsabil cu transferurile în momentul ăsta. Ei au fost de acord. Dacă cineva propune un jucător bun, nu înseamnă că nu-l iau. E nevoie de un atacant și de un fundaș dreapta. Sorescu a făcut diferența în atac, și tu îl sacrifici, ca fundaș dreapta? N-am înțeles-o.

Am văzut ultimele două meciuri. Trebuie să-i aduc la viață pe băieți, eu cred în ei, iar ei au nevoie de un antrenor cu experiență, care să-i așeze mai bine pe teren. Rămâne ca de la meciul care vine, am acceptat ca de mâine să mă prezint la antrenamente. Am semnat pe un an cu opțiune de prelungire”, a spus Rednic la ieșirea de la negocieri.

,,E un moment delicat, în astfel de momente trebuie să fii alături de acest club și acești suporteri. Nu știu exact cine mai e în lot, ce probleme sunt, de mâine, când voi fi la Săfitca la antrenament, voi începe evaluarea lotului.

Este cel mai dificil moment în care am venit la Dinamo. Nu se pune problema de baghetă magică, ci de muncă, de încredere. Obiectivul e salvarea de la retrogradare, trebuie să fim realiști. Nu ne batem la play-off. E dureros, dar ăsta e obiectivul. Fanii m-au sunat, au trimis mesaje, și ei așteaptă.

Filosofia mea e simplă: avem mingea, atacăm toți. Pierdem mingea, ne apărăm toți. În ultima perioadă s-au apărat 3-4, în rest trimiteai taxiul după ei. Eu sunt foarte exigent. Nu mai vin cu bani de acasă, că nimeni nu a apreciat. Am venit și tot Rednic era căpușar, comisionar”, a adăugat antrenorul.

Astăzi, după o nouă rundă de negocieri cu oficialii lui Dinamo, Mircea Rednic a acceptat să preia postul de antrenor principal. El va semna joi un contract valabil un an, cu opțiune de prelungire. 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare