Constantin Nica trage tare pentru a reveni ca titular la echipa ce l-a lansat în fotbalul mare, mai ales că are de recuperat din punct de vedere fizic.
Conform surselor Gazetei, fundașul dreapta a exagerat cu pregătirea fizică și nu s-a simțit bine, doctorul echipei scoțându-l din antrenament. Nica a detaliat situația sa:
„N-am nimic, sunt bine! Am exagerat cu antrenamentele pentru că mi-am dorit foarte mult să joc împotriva Fcsb-ului, iar eu sunt puțin în urmă din punct de vedere fizic. Când m-a văzut doctorul cât de tare trag, mi-a zis să mă opresc, că îmi ajunge pentru ziua aia, pentru a nu risca o accidentare.
Sunt sănătos sută la sută și am chiar două vizite medicale făcute. Prima în Italia, iar a doua în România, pentru că nu au considerat-o valabilă pe cea din Italia. Am să o iau treptat acum pentru a ajunge la efort maximal, să mă acomodez ușor, ușor”.
„Am pierdut pregătirea în Italia pentru că eram în discuții cu Dinamo și nu am prins nici cantonamentul cu „câinii”, așa că trag din greu să ajung la parametrii fizici optimi în cel mai scurt timp” Constantin Nica, fundaș Dinamo
“Sper să câștigăm tot, fiecare meci, nu ne gândim la viitor. Față de când am plecat, este mult mai tânără echipa, dar și cu jucători valoroși, băieții cu determinare bună în antrenamente. Mister le-a implementat o mentalitate diferită, foarte bună.” spunea Nica in momentul prezentarii sale.
Constantin Nica a semnat cu Dinamo un contract până în vara anului viitor, el mai având angajament cu Atalanta până în 2019