În umbra mareului URS
Titrez această opinie cu titlul unei piese ce are majorat sărbătorit chiar și peste ocean. Nu e loc de interpretări aici.
Pe Stadionul „Arcul de Triumf”, în fața a peste 4.000 de spectatori și cu noii acționari în tribună, Dinamo s-a impus fără emoții, scor 6-0, în fața „lanternei roșii” din…
Titrez această opinie cu titlul unei piese ce are majorat sărbătorit chiar și peste ocean. Nu e loc de interpretări aici.
Noul director general al lui Dinamo, Andrei Nicolescu, făcut o remarcă personală extrem de interesantă ,referindu-se la „glorii ale clubului” , în interviul acordat Prosport.
Nicolae Badea a avut un rol important în rezolvarea situației acționariatului.
Nicolae Badea a fost implicat într-o anumita măsură în tranzacția in care a fost cedat pachetul majoritar.
În partida dintre Dinamo și Unirea Constanța, cu 10 minute înainte de finalul partidei, a avut loc un moment special.
Meciul amical dintre Dinamo și Brașov s-a desfășurat la Petrăchioaia, o comună aflată lângă Afumați.