Cât durează perioada de transferuri din iarnă!

Stiri Dinamo

Scris de:

Anul 2021 se apropie de final, la fel și Liga 1, care, cât de curând, se va apropia de finalul sezonului regulat. Până atunci, echipele își mai pot finisa loturile în perioada de mercato din iarnă.

Dinamo trebuie să fie activă în perioada următoare, astfel încât să putem lupta cu șanse reale pentru evitarea retrogradării, o misiune care se anunță extrem de complicată. Din retur mai sunt de jucat nouă etape, care se vor disputa în 2022, înainte de startul play-off-ului și play-out-ului.

Multe dintre cluburile din prima ligă vor încerca să facă mutări cât mai inspirate pe piața transferurilor înainte de reluarea campionatului.

În Liga 1, perioada de mercato a ierni va începe pe 18 ianuarie 2022 și se va încheia pe 14 februarie 2022. Astfel, echipele românești au la dispoziție patru săptămâni pentru a își întări loturile.

Competiția se reia în plină perioadă de transferuri. Etapa a 22-a din Liga 1 e programată în jurul datei de 21 ianuarie 2022, la trei zile după deschiderea „ferestrei”.

Atenție, transferurile jucătorilor pot fi înregistrate atunci, dar asta nu înseamnă că jucătorii liber de contract nu pot semna înainte de data de 18 ianuarie, ceea ce se va întâmpla la Dinamo, ținând cont de faptul că noi nu vom transfera jucători aflați sub contract cu alte echipe. Însă, dacă se va merge și pe varianta de a împrumuta jucători, Dinamo poate face acest lucru până in luna februarie, când se încheie perioada de mercato.

În 2022 mai avem 9 meciuri de disputat în sezonul regulat, iar Dinamo va avea mult de tras pentru a recupera punctele pierdute în prima parte a sezonului. LPF a anunțat programul rundei inaugurale din 2022:

Vineri, 21 ianuarie

CAMPIONII FC Argeș – FC Dinamo 1948

Sâmbătă, 22 ianuarie

AFC Chindia Târgoviște – FC Voluntari

Universitatea Craiova – FC Rapid 1923

Duminică, 23 ianuarie

CS Mioveni – Academica Clinceni

AFC UTA Arad – CS Gaz Metan Mediaș

FCSB – FC CFR 1907 Cluj

Luni, 24 ianuarie

AFC Botoșani – ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe

FCV Farul Constanța – FC U Craiova 1948.

Orele de disputare vor fi comunicate ulterior.

Dinamo va rămâne în București pentru cantonamentul de iarnă, timpul e foarte scurt și Dinamo va organiza și două meciuri amicale.

loading...

Lasă un răspuns