“…și-am înnebunit…” din nou, de bucurie când am realizat că n-a fost un doar un vis. Nu mi-am putut stăpâni stările… nici nu știu cum am adormit că să mă pot trezi, de la atât entuziasm.
Echipa mea a revenit unde îi e locul. Echipa mea joacă fotbal. Echipa mea are ambiție, dărurie, spirit, atitudine. Echipa NOASTRĂ ne-a adus o bucurie imensă în suflete, bucurie pe care doar noi, nebunii, o putem înțelege.
La un an distanță de cea mai neagră zi din istoria celui mai frumos club din România, lacrimile se întorc pe obrajii noștri, dar sunt lacrimi de fericire. Sunt lacrimi vărsate din suflet pentru culorile cărora suntem loiali de mici, sunt lacrimi vărsate din inima pentru DINAMO BUCUREȘTI; o stare mult prea grea.
În sfârșit se simte spiritul dinamovist și la nivelul gazonului. Copiii crescuți în “curtea” noastră au ajuns să ne facă cei mai fericiți suporteri… și ei odată cu noi sunt la fel, în extaz; se poate vedea pe chipurile lor la finalul meciului bucuria și mândria pe care o purtau când aveau zeci de mii de dinamoviști din tată în fiu, precum ei, în fața lor.
Această navă a evitat “iceberg-ul” datorită inspirației căpitanului Ovidiu Burcă, un om care a resuscitat Dinamo și căruia trebuie să-i mulțumim cu orice preț.
Dinamo suntem toți și iubesc acest “tot”! Până la moarte!
“…dacă într-o zi tu nu ai mai fi,
Aș înnebuni, cred că aș muri, trebuie să știi,
FC DINAMO…”
