Întrunită miercuri, 31 ianuarie 2024, Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF a luat următoarele hotărâri:
,,ROȘU IULIAN vs. DINAMO 1948 SA – Încetare raporturi contractuale și pretenții financiare. Admite în parte cererea. Constată denunțarea unilaterală a contractului fără justă cauză a clubului conform art. 18.8. lit. b) din RSTJF, începând cu data de 31.01.2024. Respinge capetele de cerere 3-6 ca inadmisibile, urmând ca reclamantul să-și valorifice pretențiile în procedura prevăzută de art. 102 alin. 6 și art. 5.21 din Legea 85/2014.
În temeiul dispozițiilor art. 18.9.1. lit. a) din RSTJF, dispune sancționarea pârâtului cu interdicția de a efectua transferuri de jucători în calitate de club cesionar din următoarele două perioade de transfer. Respinge cererea de pronunțare a unei hotărâri parțiale ca neîntemeiată. Cu recurs.”
DINAMO 1948 SA vs. ROȘU IULIAN – Încetare raporturi contractuale și pretenții financiare. Respinge cererea ca neîntemeiată. Cu recurs.
Decizia este, însă, cu recurs, astfel că, dacă Dinamo face apel, ceea ce se va întâmpla aproape sigur, va putea realiza transferuri până când vine hotărârea finală. În decizia inițială, a fost dictată pentru Dinamo interdicție la transferuri timp de două ferestre de mercato.
Vom reveni cu mai multe detalii!