AcasăStiri DinamoVeste buna: Ce scrie in raportul lui Coltescu

Veste buna: Ce scrie in raportul lui Coltescu

Dupa finalul meciului dintre Sepsi si Dinamo, intre conducerile celor doua echipe, s-a nascut un intreg scandal, referitor la scandarile din tribune. 

Un element important il reprezinta raportul arbitrjului de joc, Sebastian Coltescu. Conform celor de la GSP, in raportul lui Coltescu apare ca, la finalul partidei, arbitrul a fost injurat de catre oficialii celor de la Sepsi.

„Dupa fluierul final, in timp ce ma intreptam catre vestiarul arbitrilor, la iesirea de pe teren, pe pista de atletism, am fost oprit de un reprezentat al gazdelor, responsabil cu tabela de marcaj, care mi-a adresat cuvinte jignitoare in prezenta arbitrilor asistenti si a domnului Berecz Gyula, reprezentat al clubului gazda. L-am rugat pe domnul Berecz sa il identifice, insa nu a vrut si mi-a adresat si acesta cuvinte jignitoare”, se arata in raportul lui Coltescu.

Oficialii gazdelor sustin ca, la finalul meciului, responsabilul cu tabela de marcaj al clubului Sepsi i-a transmis lui Sebastian Coltescu doar: „Ai arbitrat slab”, pe un ton mai dur. Potrivit GSP, arbitrul Sebastian Coltescu nu a scris in raportul de la finalul meciului nimic despre scandarile fanilor lui Dinamo.

Astazi Alexandru David a avut o reactie extrem dura si corecta dupa atacurile celor de la Sepsi: „Tupeul unora nu cunoaste limite! Domnul Bokor sa lase victimizarea asta penibila si sa puna mana la treaba. Cand bateau pe toata lumea era meritul lor, acum cand iau bataie e vina altora. Nu mai tin strategiile astea ieftine. Acum o saptamana urlau ca vine meciul cu Dinamo, le tremurau bracinarii, dar acum vad ca tot de luni urla de Gaz Metan. Sa lase prostiile si sa joace fotbal ” a declarat David pentru GSP

 „Vad ca pe acesti oameni ii „strange haina” Romaniei.Jandarmeria nu e buna, probabil vor sa apeleze la jandarmeria din Ungaria, observatorii nu sunt buni, arbitrii nu sunt buni. Pai, sa se mute cu totul in Ungaria, nu ii tine nimeni cu forta aici. Vad ca oficialul de la Sepsi e deranjat ca se vorbeste despre Dinamo. Vad ca are tupeul inimaginabil sa spuna ca „mor cainii”.

Trezeste-te, omule, „cainii” nu vor muri niciodata, dar sa fii sigur ca experimentele de laborator nu au viata lunga! Nu plange tu ca ramai fara spectatorii, chipurile scarbiti, ca ei au fost 5.000 dintr-un singur motiv – sa vada Dinamo. Poate nu-ti dai seama! Si scade din 5.000 cei 1.000 de „caini rosii” care v-au fost oaspeti. Pai, am ajuns sa ne fie rusine sa mergem sa jucam fotbal in tara noastra pentru ca apar astfel de tupeisti sa ne traga de urechi?, a mai spus presedintele lui Dinamo

Domnul Bokor vorbeste de scandari cand tot stadionul lor e plin de steagurile tinutului secuiesc, cand la difuzoare pune la maxim imnul tinutului secuiesc? Asta ce e? Oare nu sunt provocari pe fata? Ce ar trebui sa faca oaspetii dumnealor, sa lase capul jos in tara lor? Sa intoarcem si celalalt obraz la noi acasa, sa ne umileasca cum vor ei? Vad ca sunt deranjati ca am adus steagul Romaniei mari la meci si ca galeria a expus un banner cu mesajul „Doar Romania, Doar Dinamo Bucuresti, fara autonomie in tinuturile romanesti. Sa vada domnul Bokor articolul 1 din Constitutie care spune ca „Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil. Domnule Bokor, te deranjeaza Constitutia tarii al carei cetatean esti? Muta-te atunci!”, a concluzionat oficialul dinamovist.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare