Contra a vorbit la Digisport despre aducerea lui Nascimento
„Nascimento se aseamănă foarte mult cu Palic. E stângaci, jucător mobil, care joacă foarte bine la mijlocul terenului și am nevoie de un asemenea jucător. Cum pe Dan Petrescu l-a interesat Nistor și pentru că Nascimento era în discuție, s-a ajuns la acest schimb. Dacă ar fi rămas Palic acest schimb nu ar fi avut loc. Plecând Palic și eu căutând un profil de jucător ca cel al lui Palic, Nascimento mi s-a părut varianta cea mai bună. Cunoaște campionatul, e adaptat în România, e un jucător tânăr, cu ambiție și sper să fie o afacere bună pentru ambele părți”, a detaliat Contra.
„Eu îl cunosc de anul trecut, a intrat bine în acest prim meci. Îmi place ca echipa mea să dețină controlul meciului, cu o posesie foarte bună și să fie capabilă să facă un presing bun și să recuperăm repede mingea după ce o pierdem. Cred că o să arătăm mai bine” a încheiat tehnicianul liderului.
În cele 73 de meciuri jucate pentru Dinamo, Palic a marcat 8 goluri și a oferit 23 de pase decisive, fiind considerat, alături de Hanca și Nemec, un om de bază al „câinilor” în partea a doua a sezonului trecut.