Dinamo și FCSB se întâlnesc în această seară pe stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-o partidă extrem de importantă și, fără îndoială, una dintre cele mai așteptate confruntări ale sezonului. Nu este doar capul de afiș al etapei, ci meciul pe care toți suporterii îl așteaptă încă de la începutul campionatului.
Din păcate, un meci atât de mare se va disputa pe un stadion mult prea mic pentru interesul pe care îl generează. În condiții normale, pe Arena Națională, sunt convins că am fi avut peste 35.000 de suporteri în tribune, mai ales ținând cont de startul excelent de sezon al lui Dinamo.
„Câinii” sunt pe primul loc și intră în derby din postura de lideri. Dinamo vrea să rămână acolo, dar miza este chiar mai mare: o victorie în fața rivalei ar însemna nu doar trei puncte și satisfacția unui succes în derby, ci și posibilitatea de a pune o distanță și mai mare față de urmăritoare.
Până la urmă, meciul se joacă pe Arcul de Triumf, după o întreagă perioadă în care s-au căutat variante, ajungându-se inclusiv la discuții despre disputarea partidei la Cluj. Arena Națională nu a fost disponibilă, astfel că ne întoarcem pe stadionul care a devenit deja familiar dinamoviștilor.
Partea bună? Vom avea un stadion arhiplin.
Chiar dacă biletele puse în vânzare prin sistemul de licitație olandeză au avut un preț de pornire destul de ridicat, interesul a rămas uriaș. Între abonamente și biletele cumpărate, Arcul de Triumf va fi plin, iar Dinamo va avea, cel mai probabil, parte și de o rețetă financiară importantă în urma derby-ului.
În acest moment, au mai rămas doar câteva zeci de bilete disponibile la Tribuna 0 și este greu de crezut că acestea vor mai fi disponibile până la ora meciului.
Derby-ul începe înainte de primul fluier
Deja a devenit o tradiție ca suporterii dinamoviști să se întâlnească înaintea partidelor importante la Dinamo Fest. Astăzi ajungem la ediția cu numărul patru, organizată în spatele Tribunei a II-a.
Clubul a pregătit mai multe surprize pentru suporteri, vor fi prezente legende ale lui Dinamo și vor exista diferite activări organizate împreună cu partenerii oficiali. Practic, derby-ul începe cu mult înainte de fluierul de start.
Așadar, dacă încă te gândești dacă să vii la meci și nu ți-ai cumpărat bilet, câine, aceasta este una dintre ultimele tale șanse!
Ne vedem pe stadion.
Cu siguranță vom avea parte de o atmosferă specială, așa cum doar suporterii dinamoviști știu să creeze. Arcul de Triumf a devenit, așa cum spunea și Nuno Campos, o adevărată „Fortăreață de Triumf”, un stadion mic, dar în care pasiunea tribunelor se simte de la primul până la ultimul minut.
În această seară îl vrem plin, îl vrem alb-roșu și, mai presus de toate, vrem să trăim din nou bucuria unui succes împotriva rivalilor.
E zi de derby. Ne vedem pe Fortăreața de Triumf!
