A venit, în sfârșit, ziua marii confruntări. Duelul pe care îl așteptăm un sezon întreg, meciul în care suporterii dinamoviști au un singur gând: victoria.
Este genul de partidă în care un rezultat de egalitate nu încălzește și nu mulțumește. Astăzi vrem să vedem Dinamo învingătoare.
După foarte mult timp, putem spune cu adevărat că Dinamo pornește favorită într-un derby cu FCSB. Este o postură care ne place, pe care am așteptat-o ani întregi, dar care vine inevitabil și cu presiune. Pentru că, atunci când ești lider, când ești echipa în formă și când joci în fața propriilor suporteri, așteptările cresc.
Raportul de forțe s-a schimbat
Pentru prima dată după foarte mult timp, cele două rivale se întâlnesc cu Dinamo din postura de lider al campionatului.
Am trecut prin ani de mediocritate sportivă, prin momente în care diferența dintre cele două echipe era evidentă și, mai ales, prin înfrângeri dureroase în fața rivalilor. Astăzi, însă, lucrurile arată diferit.
Dinamo este echipa în formă, echipa care și-a construit o identitate și care traversează o perioadă excelentă. În ultimele șase etape de campionat, „câinii” sunt neînvinși, cu patru victorii și două rezultate de egalitate.
De partea cealaltă, FCSB traversează o perioadă tensionată, cu rezultate slabe, schimbări și pierderea unor jucători importanți precum Bîrligea, Olaru sau Tănase.
Dinamo are astăzi argumente sportive serioase. Unul dintre cele mai importante este omogenitatea. Nuno Campos a construit în jurul unui nucleu de jucători, în vreme ce la adversari primul „11” a suferit modificări constante. Dar toate aceste lucruri contează doar până la fluierul de start.
În teren se va da adevărata măsură a forței, iar Dinamo trebuie să demonstreze că este echipa mai bună, mai în formă, mai bine pregătită și mai bine organizată.
O victorie ar însemna mai mult decât trei puncte într-un derby. Ar însemna păstrarea primului loc și consolidarea poziției în clasament. Dar, poate și mai important, ar reprezenta încă o confirmare că Dinamo s-a întors cu adevărat acolo unde îi este locul.
Cum poate arăta primul „11”
Nuno Campos ne-a demonstrat deja că pune mare preț pe omogenitate și pe construirea unei identități clare de joc. Dinamo încearcă să fie o echipă ofensivă, curajoasă, dar fără să piardă echilibrul defensiv.
Din acest motiv, nu mă aștept la schimbări majore pentru derby.
Alaa Bellaarouch va fi, cel mai probabil, în poartă. În dreapta ar trebui să revină David Irimia, în timp ce Martin Pascual și Nikita Stoinov formează în acest moment cuplul de fundași centrali. În stânga, Raul Opruț este alegerea firească.
La mijloc mă aștept la duo-ul Andrei Mărginean – Alberto Soro, cu Matthias Verreth drept una dintre soluțiile importante pentru partea secundă.
În fața lor, Cătălin Cîrjan și Danny Armstrong pot avea roluri esențiale în construcția ofensivă, iar în atac mă aștept la cuplul Alex Musi – Mamodou Karamoko.
Cei doi nu au avut foarte multe oportunități să joace împreună în primele șapte etape. Karamoko a lipsit la începutul sezonului, iar Musi a fost suspendat, însă în acest moment par două dintre cele mai bune soluții pentru ofensiva lui Dinamo.
Există și varianta Dean Zandbergen. Atacantul venit în această săptămână va fi în lot și poate deveni o soluție pe parcurs, în funcție de modul în care se va desfășura partida.

Al 12-lea jucător
Dincolo de formule, tactică și duelurile din teren, Dinamo va avea în această seară un avantaj pe care trebuie să-l folosească: tribunele.
Fortăreața de la Arcul de Triumf va fi arhiplină.
Va fi presiune, va fi tensiune, va fi zgomot. Exact atmosfera pe care trebuie să o aibă un asemenea derby. Suporterii dinamoviști vin să-și împingă echipa de la spate și să vadă ceea ce au așteptat prea mult timp: o Dinamo care intră într-un derby cu încrederea că este mai bună și cu obligația de a demonstra asta pe teren.
Este zi de derby.
Este zi de meci.
Este ziua în care vrem să vedem Dinamo învingătoare.
Ne vedem pe Stadionul Câinilor!
Hai, Dinamo!
