În traducere liberă: Plimbarea rușinii.
O traducere corectă: Aleea rușinii.
E ceva de spus? Sigur că nu. E ceva ieșit din comun? Probabil că nu.
Mulți dintre cei prezenți duminică seară pe stadion dar și în fața micilor ecrane au trăit aceleași senzații. Ură, disperare, Rușine. După aspectul jocului, le merităm cu vârf și îndesat.
Nimeni și nimic nu scuză o prestație lamentabilă, taxată din toate părțile de adversari. O degringoladă fără margini insuflată încă de la cabine.
Drumul de la stadionul din Ștefan cel Mare până la Național Arena, parcurs ieri de echipa Dinamo București poate fi, fără echivoc, transformat într-o alee a rușinii. La o distanță de 1,8 metri, una față de cealaltă, putem pune câte o stea din terrazoo și alamă cu numele fiecăruia din lotul echipei, de la antrenor și până la Tayson. De asemenea , încă un detaliu important, toate aceste stele Încastrate între numele miilor de dinamoviști prezenți aseară pe cel mai mare stadion al țării și care în min 1. dominau sonor asistența.
La finalul meciului cu Argeș de acasă, aveam o discuție cu unul dintre dinamoviștii cu state vechi în preajma echipei. “Mai bine nu ne prezentăm la meciul cu fcsb. Ne dau aia cu terenul în cap”. Am fost de acord, de dragul discuției completat bineînțeles și de sentimentul de neputința arătat în jocul mai sus menționat. Refuzăm să cred în mintea mea de “copil necopt” în ale înfrângerilor usturătoare împotriva rivalilor, că vom putea trăi ceva mai rău decât acel 5-0 de prin 98. S-a întâmplat. O înfrângere dureroasă nu prin prisma scorului, o rușine pe care mulți probabil nu o vor uita repede sau peste care nu vor trece ușor.
Dario Bonetti cu siguranța a fost un jucător mult mai bun și mai capabil decât antrenor. Ultimele jocuri, nefiind un specialist ci doar un iubitor de două culori și un fan activ al fenomenului fotbal, au arătat că misiunea lui Dario a fost îndeplinită. Aceea de a capacita niște copii la o minimă decentă de prezență în meciurile din Liga 1.
Un om care sunt sigur că suferă la fel de mult că noi, poate și în momentele în care scriu aceste rânduri.
Un om care și-a dedicat timpul și experiența pe care a acumulat-o că jucător atât cât a putut și cum s-a priceput mai bine. Însă, doar atât.
Mulțumim, Dario!…
Atitudinea și spiritul nu fac casă bună cu tinerețea și lipsa de adversari mai maturi, experimentați.
Jocul de aseară a fost pentru 2 dintre copii crescuți cu pâine și ceai de tei la Săftica, examenul maturității. Nu l-au trecut. Au restanță pe toamnă. Însă prin filtrul suporterului din mine, l-au depășit cu brio. Știu Deniz că ești foarte supărat. Am văzut asta în minutul 80 și ceva când ai dat o pasă greșită în spate și ai ridicat mâna ca să îți ceri scuze. Momentul următor mi-a arătat totuși contrariul. Acele mâini pe față și capul lăsat pe spate și probabil o autocritică la foc automat, au cântărit mai mult decât cele 2-3 erori mari la golurile adversarilor. Să curgă acuzele și criticile, vă rog. Știu că le aveți pregătite.
Amzar, elan și aplomb plus răutatea specifică câinilor, vor fi pe viitor principalele tale atuuri. Mai trebuie șlefuită și partea defensivă, dacă nu vrei că, tot în viitor, acest “walk of shame” să fie doar pe partea ta de teren.
Next chapter…
Sunt multe de spus. Și după cum ați putut observa cei ce ați avut nervii să ajungeți până la aceste rânduri, nu am spus nici măcar un cuvânt despre arbitraj. Pentru că Nem tu dom!
Mulți vor critica și am văzut de seară că s-a început tirul cu acuze. E normal.
Nu se digeră prea ușor un 6-0. E în ADN-ul nostru să facem asta.
Până duminica viitoare, nu se vor schimbă lucrurile. Sunt ferm convins.
Dar asta nu înseamnă că noi renunțam la Dinamo. Să fie clar!
Să auzim de bine!
Să auzim de Doar Dinamo București!
