Voi ne-ați ironizat tot sezonul

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Am observat faptul că filmulețul de 9 secunde ”dedicat” lui Alexandru Răuță, a fost preluat de toată presa.

Da, îmi asum realizarea acelui clip, care nu credeam că va fi subiect de discuție. O glumă, o ironie la adresa unui jucător, care a sărit și el instant să spună că va pleca de la Dinamo și mai mult decât atât, să îl critice pe antrenorul Dusan Uhrin. Poate mi-a scăpat mie partea de autocritică (nu a existat, stați liniștiți).

Este prea puțin și ar fi meritat să menționez de cartonașele roșii lipsite de orice formă de inteligență fotbalistică, dar atât am considerat să punctez, realizările lui din teren. Trei sezoane și un assist în tricoul lui Dinamo. Și acel assist a venit la golul lui Borja Valle din meciul cu Botoșani, gol de la 50 de metri.

Prin evoluțiile voastre, ne-ați ironizat tot sezonul! Domnilor, când se ia cineva de voi, imediat săriți de fund în sus și aveți gura mare. Nu ați avut pic de respect în momentul în care fanii dinamoviști au dat milioane de euro pentru a ține echipa asta în viață, drept consecință, să aveți și voi liniște financiară, salarii plătite cât de cât la zi. Ne-am călcat de atâtea ori pe orgoliu, am făcut tot ce a depins de noi și răsplata pentru eforturile noastre a fost o retrogradare.

În nesimțirea voastră nu am văzut să vă cereți scuze pentru ceea ce ați făcut și dezastrul pe care l-ați creat. Ne-ați adus cu un picior în faliment și NU VĂ PASĂ! Ați avut șansa în două meciuri să reparați sezonul, să facem uitat parcursul mizerabil, înfrângerile cu 6,5 și 4 goluri. Acum vă ”scoateți” caracterele în văzul tuturor, să confirmați ceea ce știam deja despre voi: ați purtat ilegal tricoul alb-roșu în sezonul trecut. Veți rămâne pe veci în amintirea noastră drept cei care ne-ați retrogradat.

Dispăreți odată și să nu mai auzim de voi!

,,Păi tu te simți jignit dacă rămâi să dai o mână de ajutor la Dinamo în Liga 2? Păi cine ești, mă, tu și pe unde ai jucat tu să te crezi mare fotbalist? Pe unde ai jucat s-au dus echipele una după alta în Liga 2. Ți-a cântat și imnul de zeci de ori pe la națională și nu știm noi? Am jucat și eu la Dinamo alături de Prunea, Lupescu, dar noi nu am dat niciodată peste jucători cu caracter din ăsta.

Pe timpul meu erau jucători crescuți în spiritul lui Dinamo, Giani Kiriță, Petre etc, nu mai dăm nume. Păi voi vă comparați vreodată cu acești jucători? Du-te, tată, cât mai repede de la Dinamo și lasă-ne în plata Domnului. Ne vom descurca noi cum vom putea. Însă, Dinamo are nevoie în primul rând de caractere. De aia a ajuns Dinamo acum unde a ajuns.

Pentru tine, domnule Grădinaru, trebuia să fie o onoare că ți s-a oferit șansa să joci la un club de talia lui Dinamo, dar ce ai jucat? Ai jucat ceva? Du-te și lasă-ne! Ați retrogradat Dinamo și ar trebuie să băgați capul în pământ de rușine, nu să tot dați interviuri”, a spus Mihali pentru ProSport.

CITESTE SI:

,,Imi pare foarte rău că i-am dezamăgit”

Mesaj frumos din partea lui Rednic: ,,Am o relație specială cu fanii lui Dinamo”

loading...

Lasă un răspuns