In afara de Finala Cupei, care se va desfasura pe 10 mai, echipa de fotbal va mai avea un moment cu adevarat important pentru viitorul clubului: ramanerea sau nu a lui Mircea Rednic pe banca tehnica a lui Dinamo. Insa continuare muncii bune depuse in acest sezon, nu depinde antrenorul nostru, cat de modul in care Negoita va reusi sa-i propuna un proiect viabil, in care investitiile sa fie la un nivel superior
Dinamo a atins in acest sezon, un nivel de performanta cum nu am mai avut de ani buni, ultimul trofeu castigat in 2012 fiind o confirmare a acestui lucru. Ani grei de lipsa de rezultate, management deficitar si jucatori lipsiti de valoare, au dus Dinamo pe culmea mediocritatii. Venirea lui Mircea Rednic a redresat situatia, a dat un suflu nou echipei si Dinamo a revenit aproape de top.
Spun aproape, deoarece locul 3 nu reprezinta Everestul pentru noi, nu este vreo mare performanta. Da, este un pas in fata, dar inca insuficient pentru nivelul pretentiilor noastre, ale suporterilor. Mircea Rednic a precizat in diverse randuri, direct sau indirect, ca el a atins un nivel maxim de performanta cu ceea ce i-a fost pus la dispozitie. Intr-adevar, am mai spus asta si nu voi inceta sa apreciez munca buna depusa de Puriu, care cu un buget limitat, cu un plafon salarial mai degraba mediu in Liga I, a reusit cateva rezultate notabile si suntem la un singur pas de a mai aduce un trofeu in vitrina clubului.
Ionut Negoita insa are un discurs ceva mai diferit. El considera ca la Dinamo s-au facut investitii serioase, au fost platite sume de transfer pentru jucatori. Spre exemplu Olteanu ar fi costat 180 000 de euro, desi din ceea ce cunosc eu, suma nu este nici pe aproape atata, el este inca imprumutat, nici macar transferat definitiv. Este normal sa existe un astfel de „joc”, intre patron si manager. Mircea Rednic este in acest moment mai mult decat un simplu antrenor, din moment ce decide si ce jucatori vin la Dinamo. Astfel ca este normal ca el sa ceara o suplimentare a bugetului de transferuri, de ridicare a plafonului salarial. Negoita pe de alta parte doreste maxim de performanta cu minim de investitii, ceea ce nu este fezabil in fotbalul actual, nu la nivelul dorit de catre noi cel putin.
De multe ori s-a pus sub semnul intrebarii capacitatea financiara de care dispune cu adevarat Negoita, mie nu imi place sa ma lansez in speculatii ce ma depasesc, sa discut despre sumele lui din conturi, de cati bani are, dar stiu ca trebuie sa faca un efort pentru a vedea Dinamo acolo in fata. Sper ca a realizat faptul ca Dinamo a putut ajunge la acest nivel, dar mai sus de atat nu se poate. Cu siguranta, faptul ca avem sanse minime in acest moment pentru a ajunge in Cupele Europene, este o lovitura destul de grea, dar pentru a face bani din fotbal, pentru a face un club sa fie sanatos financiar, sa se autofinanteze, trebuie in prima instanta sa investesti, mai ales in cazul unui club de anvergura lui Dinamo. As vrea sa cred ca Negoita este constient de aceste lucruri, in urmatoarele zile/saptamani, Mircea Rednic sa isi puna semnatura pe un nou contract iar speculatiile din presa, cu privire la numele jucatorilor ce sunt in atentia noastra, sa se concretizeze in transferuri.