luni, mai 12, 2025
AcasăEditorialVă așteaptă izbânda vă așteaptă și frații!

Vă așteaptă izbânda vă așteaptă și frații!

 Va fi un exod al dinamoviștilor spre Sibiu, se așteaptă peste 3.000 de căini diseară pe stadionul din Sibiu, emulația în jurul echipei este fantastică în acest moment.
Căinii din București, Muntenia, Oltenia, sau Moldova au început vină la Sibiu pentru a fi alături de echipă , ieri mergând la pas prin Sibiu m-am bucurat întâlnesc cu dinamoviști veniți de departe pentru acest meci.

Căinii au înțeles perfect momentul prin care trece echipa, mai sunt doar 9 meciuri în acest sezon, bătălii importante în care prezența noastră alături de Dinamo poate face diferența. Ne avem pe noi și avem Dinamo pare gândul predominant din aceste zile, băieții lui Kopic luptă, trebuie luptăm și noi alături de ei, așa cum putem, pentru ca obiectivul acestui sezon fie atins.

Discutând cu mulți fani dinamovisti în aceste zile, pot spune majoritatea au un optimism moderat referitor la partida din aceasta seară. Adversarul pare a fi una din echipele cele mai solide dintre adversarii  pe care îi vom întâlnii, dar este o prima bătălie din cele 9 pe care le avem de dus. O victorie nu va însemnă atingerea obiectivului, o nedorită înfrângere nu însemna ratarea sezonului.

Drumurile noastre toate vor fi  astăzi în alb roșu colorate, va fi ziua în care batalioanele alb-roșii vor trece Carpatii pentru a fi alături de căinii din Sibiu și de echipă.

Ne așteaptă izbânda ne așteaptă și frații….! HAI DINAMO!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare