AcasăStiri DinamoUnde ar putea evolua Patrick Petre sub formă de împrumut în sezonul...

Unde ar putea evolua Patrick Petre sub formă de împrumut în sezonul viitor

 Patrick Petre nu intră în planurile lui Cosmin Contra pentru sezonul viitor, iar tânărul mijlocaș va fi cedat sub formă de împrumut.  

Conform Digsiport, antrenorul Flavius Stoican i-a solicitat conducerii de la CSM Poli Iaşi, unde va antrena sezonul următor, să-l ia pe fiul fostului său coleg de la Dinamo, Florentin Petre, iar clubul a fost de acord să-i plătească integral salariul.

 

 

Ultimul scandal în care s-a aflat Patrick e cel legat de prezenţa într-un casino, unde a fost filmat de suporteri ai rivalilor, iar imaginile au ajuns pe facebook. Evenimentul l-a scos din sărite chiar şi pe Ionel Dănciulescu, omul care l-a sprijinit constant în ultima perioadă. „Nici nu l-am mai sunat să-l cert, să-i spun că-şi face singur rău prin astfel de ştiri care apar despre el. Mi-ar fi răspuns că era în timpul liber”, a reacţionat „Danciu”, extrem de deranjat.

 

 

Patrick Petre a marcat primul gol in Liga I chiar sub comanda lui Flavius Stoican, in Dinamo-Viitorul 2-3. 

 

 

Pe Patrick Petre l-a vrut şi Sepsi Sf. Gheorghe, club care l-a avut împrumutat şi pe Olteanu de la Dinamo, însă propunerea noii promovate nu a fost acceptată de Dinamo. Echipa care va participa pentru prima dată în Liga 1 ar fi fost dispusă să achite doar 50 la sută din salariul jucătorului, care se ridică la 2.500 de euro lunar.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare