Patrick Petre nu intră în planurile lui Cosmin Contra pentru sezonul viitor, iar tânărul mijlocaș va fi cedat sub formă de împrumut.
Conform Digsiport, antrenorul Flavius Stoican i-a solicitat conducerii de la CSM Poli Iaşi, unde va antrena sezonul următor, să-l ia pe fiul fostului său coleg de la Dinamo, Florentin Petre, iar clubul a fost de acord să-i plătească integral salariul.
Ultimul scandal în care s-a aflat Patrick e cel legat de prezenţa într-un casino, unde a fost filmat de suporteri ai rivalilor, iar imaginile au ajuns pe facebook. Evenimentul l-a scos din sărite chiar şi pe Ionel Dănciulescu, omul care l-a sprijinit constant în ultima perioadă. „Nici nu l-am mai sunat să-l cert, să-i spun că-şi face singur rău prin astfel de ştiri care apar despre el. Mi-ar fi răspuns că era în timpul liber”, a reacţionat „Danciu”, extrem de deranjat.
Patrick Petre a marcat primul gol in Liga I chiar sub comanda lui Flavius Stoican, in Dinamo-Viitorul 2-3.
