AcasăStiri DinamoUltimele informații oferite de Iuliu Mureșan! Discuția purtată cu Esanu

Ultimele informații oferite de Iuliu Mureșan! Discuția purtată cu Esanu

Dinamo se pregătește de reluarea campionatului, acolo unde echipa noastră este condamnată să câștige cât mai multe meciuri până la finalul anului.

Chiar dacă din punct de vedere sportiv stăm foarte rău și echipa nu a mai câștigat un meci de mai bine de trei luni de zile, totuși Dinamo este printre puținele echipe care nu a avut niciun fel de întârzieri salariale, asta și pentru că insolvența nu îți permite să acumulezi datorii.

Pentru prima dată după multe luni, jucătorii vor avea câteva zile de întârzieri, dar situația este cauzată de o întârziere a plății unei tranșe din drepturile TV, lucru pe care Iuliu Mureșan l-a explicat în această dimineață:

„Așteptăm niște bani care trebuie să vină din drepturile TV. Ar fi trebuit să vină pe data de 15. Am discutat la Ligă, se pare că vor intra cu o întârziere de o săptămână. Avem o întârziere de o săptămână la salarii.

Banii care vor veni ne ajung să plătim salariile. Pentru prima dată de la intrarea în insolvență avem o întârziere de 4-5. Dar au înțeles băieții”, a spus Iuliu Mureșan, la GSP Live.

Dinamo a câștigat meciul cu Astra cu scorul de 2-1, dar golul încasat de Dinamo a venit în urma unei grave erori de portar, din partea lui Mihai Esanu, care a pasat direct la adversar. Iuliu Mureșan a discutat cu jucătorul la finalul partidei:

„Mi-a explicat după meci, era supărat. Mi-a zis, fără să îl întreb, că a luat un gol stupid, iar. Era foarte concentrat, dar din cauza terenului i-a sărit mingea. În loc să dea cu interiorul, a lovit cu călcâiul. El mi-a zis că era foarte concentrat”

„S-a profitat de această pauză, am organizat două meciuri amicale. A mai venit un fundaș dreapta, care pare activ, cu determinare. Cred că o să facă față. Dorința lui Mircea Rednic e să îl pună pe Sorescu mai sus, nu să îl blocheze fundaș dreapta. Și ieri a dat gol cu un șut din afara careului. E mai util acolo”, a spus Mureșan.

Câteva concluzii după Astra-Dinamo 1-2

Dinamo s-a impus în ambele meciuri, dar dincolo de rezultate, a fost un bun prilej pentru jucători de a prinde minute și de a-l impresiona pe Rednic. Iuliu Mureșan a avut doi remarcați după cele două meciuri de pregătire:

”Adevărul se vede la meci oficial şi pentru noi se va vedea luni, la meciul cu Voluntari. Am vrut să îi văd şi pe aceia (n.r. jucătorii noi), chiar dacă nu sunt pregătiţi şi e destul de riscant să îi foloseşti de la început.

Unii dintre ei mi-au plăcut şi mi-au plăcut câţiva din jucătorii tineri pe care îi avem în propria pepinieră. Mi-a plăcut Borduşanu foarte mult cum a jucat. L-am remarcat şi pe fundaşul dreapta, care a venit ultimul (n.r. Petar Gluhakovic).

Şi chiar avem nevoie pe acel post, pentru că probabil că Sorescu… şi eu aşa îl văd, şi Mircea îl vede aşa, joacă mai bine mai în faţă decât ca fundaş”, a declarat Iuliu Mureşan.

„S-au obținut două victorii în amicale, ajută la moralul jucătorilor. E important că un meci amical e mai bun decât un antrenament.

A prins bine această perioadă de pauză. Au venit și destui jucători noi, e riscant să-i folosești la început, dar unii dintre ei mi-au plăcut. Nu mai e timp de pierdut la Dinamo, Mircea (Rednic) forțează. Probabil că Sorescu va juca mai bine mai în față, decât ca fundaș.

Sper, în cele 6 partide rămase până la pauza de sărbători, să facem puncte, că altfel va fi foarte greu. Am văzut că la televizor se cere joc frumos, spectaculos la națională. Contează victoria. Dan Petrescu este un antrenor foarte bun, tot și-ar pune amprenta la națională, în cazul în care ar merge acolo.

Echipa națională reflectă nivelul campionatului, care este în scădere. Țin minte în 2008, când am jucat în grupele Champions League (cu CFR), cu ce echipe ne confruntam în campionat.

Sper ca CFR să nu intre în insolvență. Știu că au niște probleme, dar cred că sunt rezolvabile. Jucătorii au salarii foarte mari și dacă nu se plătesc unul sau chiar două nu e jale ca la echipele mici”, a mai transmis Iuliu Mureșan la finalul partidei Astra-Dinamo 1-2

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

80,000FaniÎmi place
13,500AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare