Și doar de noi, suporterii, depinde dacă este întâia noapte de război. Un război pe care acești pseudo-jucători l-au pierdut cu succes, după un sezon jalnic și istoric de trist.

O seară ce trebuia să se încheie cu rămânerea lui Dinamo în Liga 1, alături de un stadion plin, cu oameni veniți din toată lumea, s-a transformat într-un coșmar ce nu va fi uitat vreodată.

Personal, odată cu fiecare minut scurs din joc, îmi treceau prin minte toate amintirile și lacrimile scurse pentru acest club. Primul meci pe stadion, primul contact cu Dinamo, primele amintiri, acelea puține câte sunt..căci da, noi, cei născuți după anul 2000, nu ne putem lăuda cu prea multe performanțe obținute, dar chiar și acelea puține au trecut prin mintea mea în timpul barajului și vor rămâne pentru totdeauna.

Altfel de lacrimi
8 ani, clasa a doua, cel care scrie acest articol, plângând în fața televizorului de fericire pentru succesul de la Liberec. 21 de ani, anul 2 de facultate, altfel de lacrimi, alte sentimente. Dinamo nu numai că a părăsit prima ligă, dar lasă un gol imens în interiorul nostru, al suporterilor. Nimic nu va mai fi al fel până când nu vom reveni acolo unde ne este locul, frustrarea, supărarea, nervii, toate acestea ne vor urmări mult timp de acum înainte.

Chiar și așa, războiul de care aminteam în prima frază, nu ar trebui să existe între noi, suporterii. Da, acum sunt momente, zile, săptămâni, luni infernale, dar timpul le rezolvă pe toate și de noi depinde în ce direcție va merge acest club.

Nu vă cer nimic, îmi doresc doar calm din partea voastră, atât cât este posibil, iar lacrimile din zilele acestea să se transforme în idei constructive pentru viitorul lui Dinamo.
Să demonstrăm că nu a fost „ultima noapte de dragoste”, ci doar o perioadă temporară din viața noastră, în care suferim în tăcere, iar viitorul să fie presărat doar cu amintiri frumoase și lacrimi de bucurie.
Dinamo nu va muri niciodată