Dusan Uhrin a fost un antrenor fericit la finalul disputei câștigate cu Academica Clinceni, 5-1.
Antrenorul dinamovist a explicat în cadrul conferinței de presă organizate după meci, ce le-a transmis jucătorilor la pauză, atunci când scorul era 0-0:
,,A fost o victorie frumoasă, dar prima repriză a fost grea, am avut oportunități și nu am reușit să marcăm. Ne-am complicat în fața porții și le-am spus jucătorilor să joace simple. Au început să joace mai bine și am marcat aceste goluri. Au jucat în inferioritate numerică totuși. La pauză le-am spus să joace mai simplu și să pasăm mai mult în față, asta le-am transmis, nimic altceva”, a spus Uhrin în cadrul conferinței de presă.
Antrenorul dinamovist a dezmințit informația apărută în GSP, conform căreia ar fi dorit să plece de la Dinamo înainte de meciul cu Clinceni:
,,Relația cu clubul, cu conducerea, e normală, nu e adevărat că vreau să plec, nu am vorbit cu nimeni despre așa ceva, relația este normală dintre mine și președinte. Nu am luat bilet de avion să plec, nu am bani de bilete de avion” a glumit Dusan Uhrin.
,,Sunt bucuros că avem și noi liber mâine, 5-1 este un rezultat bun, am încercat să dau minute tuturor, nu se știe ce se întâmplă la baraj, pot apărea probleme fizice, am încercat să îi trimit pe toți în teren. Este bine să câștigi, să ai acest obicei de a câstiga, împotriva celor de la Craiova am jucat bine și am pierdut în ultima secundă” a spus Uhrin în cadrul conferinței de presă de după meci.
Echipa din „Ștefan cel Mare” nu a avut deloc probleme împotriva Academicii, mai ales că în finalul primei reprize Rufati i-a lăsat pe oaspeți în inferioritate numerică.
Marcatorul a două goluri, Vlad Morar, dar și căpitanul Steliano Filip au vorbit la finalul partidei și s-au pus de acord că meciul a fost controlat de la un capăt la celălat de către „câini”. Vlad Morar a vorbit și despre golul lui Azankpo despre care s-a crezut că a fost marcat de către el.
Morar a marcat două goluri în decurs de un singur minut, iar în minutul 87 Azankpo a marcat primul său gol pentru Dinamo însă, în primă fază, reușita i-a fost atribuită atacantului venit de la Mediaș.
Vlad Morar a făcut lumină în marcarea golului cinici al lui Dinamo, dar a vorbit și despre meciul de baraj, împotriva unei divizionare secunde.
„A fost un meci frumos, cu multe goluri. Cel mai important e că am obținut cele trei puncte. Am controlat jocul și în prima repriză, chiar dacă nu am marcat.
Mai avem două jocuri grele și trebuie să ne pregătim pentru meciurile de baraj. La ultimul gol nu am atins eu mingea. Nu e hattrick”, a spus Vlad Morar.
Și Steliano Filip a vorbit la finalul partidei. Căpitanul „câinilor„ a fost în centru atenției în momentul în care a primit o lovitură în figură, din partea lui Rufati.
Steliano Filip s-a făcut remarcat și în jocul echipei, reușind două pase de gol. „Un rezultat bun, ne-am dorit victoria, să ne facem jocul și să pregătim barajul. Chiar dacă a fost 0-0 la pauză am dominat clar prima repriză, am avut chiar eu o ocazie importantă.
Am discutat la pauză și ținând cont și de superioritatea numerică trebuia să câștigăm. (n.r. Rufati) A trecut prin fața mea, l-am călcat, dar nici eu nu am nu am înțeles după reacția lui. Nu contează că m-a lovit încet sau tare, am obținut ce trebuia să obțin. Îmi pare rău pentru el”, a declarat Steliano Filip.