Meciul amical de aseara, a consemnat un nou triumf al suporterului INTERNET CONNECTION. Long live butonul LIKE si Dumnezeu sa aiba in paza conexiunea rapida.
” – Ionute, nu putem sa ne zbatem asa in mediocritate, suntem Dinamo, un club cu multi suporteri !
– Serios? Uita-te in jur !”
Subiect – O discutie banala, in tribuna stadionului Dinamo. Discutam evident, despre ceea ce ne doare pe toti, lipsa unui investitor cu dare de mana si a unui management profesionist.
Localizare in spatiu – Stadionul Dinamo, – pentru foarte putini locul unde suporterii vin sa vada meciurile lui Dinamo de acasa. Pentru cei mai multi chestia aia naspa, dar care se vede relativ ok de la televizor.
Perioada de timp -Vineri ora 19:45 cu putin timp inaintea unui meci organizat pentru a putea ajuta pe unul dintre ai nostri, un caine adevarat, aflat in lupta pentru viata,
Atmosfera – Ceva nori, un vant nu foarte suparator si 1.000 de caini in tribune.
M-a amuzat pe momen,t vehementa cu care prietenul de langa mine cauta sa ma convinga ca avem foarte multi fani si imi aducea toate argumentele, intr-un decor demn de un meci al celor de la Progresul Bucuresti.
Sigur, ieri nu era un meci oficial. nu se adunau puncte, nu se contabilizau goluri, nu conta daca batem sau luam bataie. Tot ce conta era ca NOI sa fin ACOLO pentru a fi solidari cu cel care a fost si este mereu alaturi de noi, dar care trebuie sa faca acum fata unor provocari foarte mari.
Ma adresez acum exclusiv cainilor din Bucuresti. Era totusi un meci amical si nu ma asteptam ca fanii nostri din provincie sa vina.
Caine, pe tine te mai sensibilizeaza ceva? Mai exista sentimentul ca apartii familiei Dinamo? Mai ai in tine o farama de solidaritate pentru unul dintre ai tai?
Nu trebuia sa fi prezent pentru Negoita, Borcea sau Badea, nu trebuia sa vii nici pentru Miriuta sau Ionut Serban, trebuia sa vii pentru unul dintre ai tai. Ai mai ratat o sansa sa arati ca inca iti pasa. Nu e nimic. noi te mai asteptam si atunci poate ai sa afli raspunsul pe care il cauti.
Nu te intreba ce face Dinamo pentru tine, intreaba-te ce faci tu pentru DINAMO .
DOAR DINAMO BUCURESTI!