S-a facut astazi putina lumina in cazul contractului lui Cosmin Contra la Dinamo, de ce acesta a semnat doar pana in vara, lucrurile devenind destul de clare.
Acesta a declarat astazi la conferinta: „Sunt bucuros să fiu aici. Chiar dacă am declarat că sunt aici până în vară, am declarat acest lucru tocmai ca să nu fie o presiune în plus din partea nimănui. Avem o înţelegere pentru anul următor dacă obiectivele se vor îndeplini şi vom continua împreună. Dar e alt an, alte discuţii”
Adrian Mutu a facut si el o declaratie referitoare la contractul sau cu Dinamo: „Am început un lucru la Dinamo, am contract până la vară şi încerc să îmi fac treaba cât mai bine, chiar dacă e ceva nou. Vreau să învăţ, nu este o meserie uşoară. Pot să zic că abia acum mi-am intrat în rol, pentru că au venit ceva jucători. Dar dacă nu voi avea rezultate bune pe viitor mă voi retrage pentru că înseamnă că nu sunt potrivit. Sau poate că e mai bine să vină altcineva, pentru că mai presus de toţi este Dinamo”
Asadar, stim care va fi organigrama clubului pana la vara (asta daca nu se vor petrece si alte modificari). Obiectivul pentru partea a doua a sezonului, este calificarea in play-off si castigarea celor doua Cupe. Cel mai usor de atins obiectiv este Cupa Ligii, acolo avem o semifinala unde pornim drept favoriti certi dupa rezultatul din tur si o finala cu o echipa mai mult cu gandul de a se salva de la retrogradare. Asta e partea usoara, partea mai dificila este cea legata de play-off si castigarea Cupei Romaniei. In momentul in care eu scriu acest articol, nu depinde doar de noi pentru a ne califica in primele 6, totul se poate schimba daca Astra va pierde acasa cu Viitorul, in cazul unei victorii a giurgiuvenilor, sansele se reduc destul de mult, practic trebuie sa castigam tot si sa asteptam ca Mediasul sa nu castige niciun meci din cele doua ramase.
Mi se pare putin ironic faptul ca se cere rabdare pentru a se construi la Dinamo ceva, dar practic la nivel de conducere nu exista rabdare si totul pare ca se face pe fast-forward, fara viziune si in graba. As vrea sa nu iau in considerare eventualitatea in care Contra nu va reusi sa isi indeplineasca obiectivele, pentru ca asta ar insemna ca Mutu sa nu mai continue la Dinamo din ceea ce inteleg, iar ca urmare probabill nici Contra nu o va face. Asadar, vom fi la vara din nou in acel punct zero, in care trebuie sa o luam de la capat, cu alt antrenor, alt sistem de joc, alt director general, alte promisiuni si alte sperante.
Mutu spunea foarte bine, cu totii poarta o vina pentru ceea ce se intampla in aceste momente la Dinamo si totul porneste de la varf. Imi doresc din toata inima ca noul antrenor sa reuseasca, eu am incredere in el si cred ca a fost o alegere buna, desi momentul nu a fost cel prielnic, ar fi trebuit adus mult ma devreme, dar cu siguranta pastrandu-l pe Andone, nu am fi reusit sa salvam ultima parte a sezonului. Din definitia nebuniei a lui Einstein reiese ca nu poti face acelasi lucru si sa astepti rezultate diferite din neant. Totusi, mi se pare ca este o dorinta prea mare de rezultate pe termen scurt, in conditiile in care nu ai putut face asta timp de 23 de etape si nu cred ca este cea mai buna abordare.
In alta ordine de idei, astept sa vad maine o reactie de orgoliu a jucatorilor, pana la urma, vinovati sunt si ei pentru ceea ce s-a intamplat si e momentul sa dea un test al maturitatii si valorii.