Ștefan Radu a plecat de la Dinamo în 2008 și este considerat unul dintre cei mai buni jucători promovați de Dinamo din cadrul CCJ.
Deși a avut nevoie de o perioadă de adaptare la fotbalul din Serie A, Stefan Radu joacă de 13 ani in tricoul lui Lazio si fundașul crescut de Dinamo a evoluat pentru a 401-a oară în tricoul grupării biancoceleste și astfel a egalat recordul all-time de apariții în cadrul clubului, deținut de Giuseppe Favalli. Acesta nu are de gând să se oprească.
Radu a fost titular în meciul câştigat de Lazio, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), în faţa formaţiei Udinese, din etapa a XXVIII-a a campioantului italian Serie A.
„Am egalat recordul? Nu credeam că voi ajunge la aceste cifre! Am luat-o pas cu pas. Au trecut 13 ani de când joc aici şi uite că o fac în continuare. Sunt puţin mai bătrân, dar mai am benzină, mai pot duce meciuri în picioare. Fiecare partidă a fost specială pentru mine, fiecare a fost plină de emoţii şi poveşti.
Îmi amintesc fiecare din cele 401 meciuri. Dar dacă ar fi să aleg unul, acela ar fi finala Cupei Italiei din 2013 (n.r Lazio a învins Roma cu 1-0). Aveam nevoie de victorie, au fost două reprize diferite. În prima am dominat, în a doua am suferit, dar important este că nu am primit gol. Sunt trei puncte preţioase, sunt fericit”, a declarat Ştefan Radu la atingerea bornei istorice.
La următorul meci oficial, Ștefan Radu va deveni fotbalistul cu cele mai multe meciuri din istorie în tricoul formației romane.