Ce mult imi doresc ca la finalul meciului maine, sa aud strigatul de bucurie al suporterilor dinamovisti si totodata murmurul de nemultumire al celor ce simpatizeaza cu ei. Sa vad Dinamo reintrata in carti pentru primele doua pozitii, sa fim in lupta pentru trofee. Pana la urma, asta conteaza. Coregrafiile sunt pentru orgoliul nostru, mandria personala, dar victoriile raman in istorie si Dinamo este obligata de istorie sa obtina victoria maine searaUltimii ani au fost nu foarte darnici cu noi in ceea ce priveste succesele in fata rivalilor, pana in toamna trecuta, traiam parca la fiecare meci deziluzie peste deziluzie. A fost nevoie de revenirea lui Rednic pe banca noastra, pentru a gusta din nou din fructul dulce al invingerii rivalilor. Si parca balanta a inceput sa se incline, sezonul acesta au fost 4 dueluri, toate terminate cu Dinamo neinvinsa. Desigur, putem sa ne gandim ca ultimele doua rezultate nu sunt tocmai favorabile, fiind vorba de egaluri pe teren propriu, dar raportul de forte este cu totul si cu totul altul. Deja avem atu-uri evidente atunci cand ne prezentam in fata lor.
Formulele posibile
In aceste zile au fost lansate diverse formule posibile. Acum variantele sunt multiple, este greu de preconizat cum va incepe Mircea Rednic acest derby. Intra doi factori in ecuatia deja complicata: meciul de la Viitorul castigat de echipa noastra, care a lansat nume noi pentru potentiali titulari si revenirea jucatorilor accidentati, in special cea a lui Bicfalvi. Mircea Rednic a declarat la conferinta de presa organizata la Saftica ca are tot lotul la dispozitie si pregateste cel putin o surpriza, cel mai probabil la mijlocul terenului.
Sigur de postul de titular este Cerniauskas, Rednic a si declarat ca il va titulariza pe lituanian. A avut o discutie cu acesta, a recunoscut ca nu trece prin cea mai buna perioada, dar spera sa isi revina. Rimniceanu este clar ca a iesit din calcule, deoarece Mutiu va fi rezerva. In defensiva, lucrurile par ceva mai clare, cu exceptia unui singur post. In stanga, Filip revine ca si titular, desi Olteanu nu a evoluat rau, in dreapta Hanca va fi titular, Corbu a acuzat ceva probleme si cred ca Rednic nu va forta cu acesta intr-un meci de asemenea incarcatura. In centrul defensivei, cred ca vom avea un cuplu format din Mevjla-Puljic, desi Nedelcearu nu a evoluat rau cu Viitorul.
Acum la mijloc, lucrurile se complica. Este doar o varianta ce o prevad eu, nu stiu daca asa va juca, dar Rednic a spus ca aici se va decide partida. Steaua intr-adevar are jucatori cu experienta acolo si este foarte important sa reusim sa le punem probleme, sa dominam atat cat se poate centrul. Putem vedea un cuplu Anton-Nedelcearu, urmand ca Palic sa fie mai avansat, sa lege jocul, dar totodata fiindca Bicfalvi este apt de joc, eu unul m-as astepta la o varianta cu Anton-Palic si Bicfalvi sa joace in fata lor, in functie de anumite momente, putand juca el langa Anton si Palic ceve mai avansat. In flancuri, deasemenea exista cateva semne de intrebare. Desi Lazar a jucat bine cu Viitorul, nu cred ca va fi titular, cred ca va intra cel mult pe parcurs. Este clar, Rotariu este preferat de Rednic, ii apreciaza calitatile, desi personal nu inteleg in totalitate de ce. Dar cred ca Rotariu va juca in banda stanga si Romario in dreapta. Varf teoretic acum ar trebui sa fie Essombe, daca se respecta regula rotatiei.
Formula lor posibila
La ei din cate se pare, lucrurile sunt mai simple, deja s-a creionat un prim 11. In poarta Nita, care pare intr-o forma buna. In centrul defensivei vor juca Varela si Tamas, pe flancuri Tosca si Enache. La mijloc, acolo unde Rednic vede cheia partidei, vor juca Bourcea si Pintili mijlocasi defensivi. In fata lor, Hamroun in stanga, Popa in dreapta si Stanciu in spatele varfului, Chipciu. De notat, ca steaua intr-adevar va juca fara varf in acest meci, Marica fiind accidentat.
Desi s-a tot spus, ca au jucatori periculosi si nu este bine sa blocam un singur jucator, totusi cheia partidei va fi la Stanciu. Uitandu-ma si la evolutiile lui de la nationala, dar si la prestatia din meciul cu Tg Mures, este clar ca tot jocul lor se bazeaza pe el. Traverseaza o perioada foarte buna, este un mijlocas cu aparitii foarte buna si la finalizare, asadar trebuie sa ii acordam atentie sporita, chiar daca public nu se spune acest lucru. Totodata, recunosc ca si mijlocasii lor de banda mi se par periculosi, am vazut si Hamroun ce poate face intr-o zi buna, un jucator care poate destabiliza defensiva. Acolo Hanca va avea viata grea cu el si sper ca de data asta sa il blocheze mai bine decat a facut-o Marc in campionat.
Suporteri: Se pare ca s-au vandut cele 8600 de bilete puse la dispozitie fanilor dinamovisti, acestia s-au urnit cam greu din loc, dar in final am reusit sa ne mobilizam. Desi personal nu ma asteptam la o asistenta generoasa, au reusit si ei sa vanda toate biletele, in jur de 45 000. Asadar, vom avea un derby ca pe vremuri. Da, Arena Nationala nu ne-a purtat noroc, chiar si atunci cand am evoluat bine, nu am reusit sa castigam. Insa nu trebuie sa uitam ca venim dupa o serie de 4 meciuri fara infrangere in fata lor, teoretic presiunea mai mare este pe umerii lor, noi suntem in acest moment putin cam departe de campionat, dar ei sunt obligati sa castige, daca vor sa mai spere la titlu. Sper ca spre deosebire de anul trecut, cand noi puteam trimite titlul la Mures, sa le incurcam planurile si totodata sa ne ajutam pe noi, sa ne apropiem de primele locuri si sa avem un moral excelent inainte de finalul de sezon.