Sorescu își cere scuze după ratarea penalty-ului! „Avem puterea”

Stiri Dinamo

Scris de:

Deian Sorescu putea aduce cel puțin un punct in partida de aseară, dar a fost omul ratărilor importante pentru echipa noastră.

Deian Sorescu a avut ocazia de a înscrie pentru Dinamo în prima repriză, din penalty, dar a ratat de la punctul cu var. Mijlocașul le cere scuze coechipierilor pentru execuția sa și se gândește la lupta pentru evitarea retrogradării. ”Avem puterea și cu siguranță vom reuși”, a spus mijlocașul, referitor la salvarea de la retrogradare.

„Sunt foarte supărat și dezamăgit de mine. Vreau să-mi cer scuze colegilor pentru că au avut încredere în mine și au fost convinși că pot marca azi. I-am dezamăgit și vreau să-mi cer scuze.

Nu pot să zic că am un colț anume, ultima dată cu ei am executat în partea stângă și mă gândeam că sare acolo. Am fost previzibil, a sărit înainte, a fost greșeala mea.

Grea (n.r. – situația), cum a fost și până acum. Noi trebuie să o scoatem. Avem puterea și cu siguranță vom reuși. Mai sunt șapte meciuri, meciul acesta l-am controlat, dar portarii care joacă mai puțin au un meci extraordinar cu noi.

Ăsta e fotbalul, în seara asta ne vom gândi la ce am făcut bine meciul acesta și de mâine ne vom concentra pe următorul meci”, a declarat Sorescu, la finalul partidei cu UTA.

Echipa lui Dusan Uhrin a adunat un singur punct după primele două runde din playout și este amenințată de spectrul retrogradării.

Jucătorii au acuzat ghinionul după ce Sorescu a ratat o lovitură de la 11 metri, iar portarul advers, Balauru, a scos tot.

”Se pare că la ultimele meciuri portarii adverși sunt fantastici. Nu știu dacă a fost vina portarului nostru, a avut o intervenție bună, suntem o echipă, nu dăm vina unul pe altul.

UTA a avut o jumătate de ocazie și ne-a dat un  gol, noi am ratat 3-4 ocazii mari printre care și un penalty. Meciul ne dă speranțe, trebuie să fim mai norocoși. Sunt frustrat, avem lot bun, valoros, nu ăsta ne e locul, dar trec etapele nu adunăm punctele, situația e groaznică”, a declarat Răuță după meci.

DUSAN UHRIN: “A fost un meci prost, pentru că am pierdut cu 1-0. Sunt trist, pentru că am jucat bine, am dat totul, dar n-am reuşit să înscriem, n-am avut noroc. Dar cred că am făcut maximum din punctul de vedere al efortului. Sper că în meciul următor vor arăta mai bine şi vom reuşi să marcăm, fără gol nu putem câştiga, asta e realitatea. Trebuie să vorbesc cu jucătorii, pentru că jucăm peste două zile şi trebuie să dăm dovadă de calm. E foarte important acum să ne concentrăm pe următorul meci.

Cred că putem îndrepta situaţia, trebuie să mergem mai departe. Vreau să ajut Dinamo şi voi da totul pentru acest lucru. Nu va fi un meci special pentru mine meciul următor cu Gaz Metan, nu e niciun sentiment special faţă de acel club, pentru că am antrenat acolo doar câteva luni.

Nu ştiu când va fi pregătit Eşanu pentru a juca un meci întreg. Vom vedea, nu e acum principala problemă pentru noi. Trebuie să mă concentrez asupra jucătorilor care pot să joace 90 de minute”,

loading...

Lasă un răspuns