Ieri s-a încheiat runda a doua din play-out.
Un rezultat surpriză la partida dintre Chindia și Mioveni, echipa aflată deasupra noastră a învins cu 1-0 și astfel Mioveni intră și în ea în cărți pentru salvarea directă, fiind acum la un singur punct în spatele celor de la Chindia, care păreau destul de liniștiți la startul play-outului, dar sunt amenințați serios cu barajul în momentul de față.
Dinamo are 10 puncte și diferența față de Chindia este de 9 puncte, echipa lui Emil Sandoi fiind de altfel formația pe care o vom întâlni imediat după pauza competițională, în primul week-end din aprilie, partida urmând să se dispute la Ploiești.
În momentul de față, după rezultatul înregistrat la Mioveni, misiunea de a urca măcar un lot în clasament, a devenit și ea aproape imposibilă, cu 7 etape rămase de disputat, Mioveni are 8 puncte în fața noastră și meciul direct urmează să se dispute pe terenul argesenilor.
Așadar, era evident după rezultatul înregistrat cu Sepsi că este imposibil să putem evita locurile de baraj, dar pare tot mai clar faptul că urmează să întâlnim a treia clasată din liga secundă, o luptă care pare să se dea între Hermannstadt și U Cluj momentan.
Însă chiar dacă șansele de a evita barajul sunt aproape nule, asta nu înseamnă că trebuie să nu mai existe presiune și să fie atitudine delăsătoare, aceste 7 meciuri sunt de pregătire a dublei de la baraj, în care vom avea cu siguranță o misiunea foarte grea și vom întâlni o echipă bună din liga a două. Sunt multe lucruri de pus la punct, plecând de la problemele fizice pe care le avem, până la cele defensive, care totuși parcă au suferit ceva îmbunătățiri în ultimul meci, dar mai ales cele ofensive, unde Dinamo încă are mari probleme.
Am speranța că Uhrin va rezolva câte puțin din fiecare și la final când vom trage linie, să ne putem bucura de o salvare, care la un moment dat părea nesperată.
De ce are Dinamo probleme fizice! Acuze pentru Iuliu Mureșan
Probleme și pentru Mirko Ivanovski! Când ar putea reveni pe teren