Semne bune la final de cantonament.

Credit foto: dinamo1948.club

Semne bune la final de cantonament.

Dinamo a încheiat cantonamentul din Polonia cu un test reușit împotriva celor de la Omonia Nicosia, un adversar puternic, calificat în preliminariile cupelor europene și susținut de un buget important. Chiar dacă rezultatul final a fost unul nefavorabil, jocul prestat de alb-roșii a oferit numeroase motive de optimism.

Echipa lui Nuno Campos a evoluat în primele 70 de minute cu formula care are cele mai mari șanse să înceapă și meciurile oficiale, iar progresul față de partidele anterioare a fost evident. Dinamo a arătat mult mai bine organizată, mai compactă în faza defensivă și cu idei clare în ofensivă, semne că filosofia noului staff tehnic începe să fie asimilată de jucători.

În mod clar, mai sunt încă multe lucruri de îmbunătățit, dar pot spune că în aceste două săptămâni de cantonament am văzut cum se pun bazele unui nou sistem de joc și cum se construiește, de la zero, o nouă identitate pentru această echipă.

Jucătorii și staff-ul au nevoie acum de timp, înțelegere și răbdare. Roadele muncii lor încep deja să se vadă, însă adevăratele teste vor începe peste două săptămâni, odată cu startul noului sezon de Superligă.

Astăzi pot spune că am văzut multe lucruri pozitive și câțiva jucători care au ieșit în evidență. Bellaarouche nu a avut nicio vină la golul primit, iar în rest a inspirat siguranță și a avut o intervenție excelentă spre finalul primei reprize. Muși a făcut o risipă impresionantă de efort în ofensivă și pare că, ușor-ușor, începe să înțeleagă tot mai bine ce are de făcut în postura de al doilea atacant. Soro a avut o prestație foarte bună în centrul terenului, alături de Mărginean, iar lui Cîrjan pare să i se potrivească foarte bine noul rol.

Sunt semne încurajatoare pe care sper să le regăsesc și la următoarele partide de pregătire, dar mai ales în meciurile oficiale.

O mențiune specială merită și Martin Pasqual. Atât în meciul de dimineață, cât și în partida cu Omonia, a demonstrat multe calități interesante și lasă impresia unui jucător cu un potențial important.

Poate că Dinamo nu este încă acolo unde își dorește să fie, însă la finalul acestor două săptămâni de cantonament se văd direcția, ideile și progresul. Iar acesta este, probabil, cel mai important câștig înaintea startului noului sezon.

Sunt semne bune. Acum urmează ca ele să fie confirmate și în meciurile care contează cu adevărat.

HAI DINAMO!