DINAMO-Omonia: Avem primul 11 trimis de Nuno Campos

Credit foto: dinamo1948.club

Seara, de la ora 18:30 (19:30 în România), Dinamo va disputa ultimul amical al cantonamentului, în compania unui adversar cunoscut. Este vorba despre Omonia Nicosia, campioana Ciprului, echipă întâlnită și în vara trecută.

Acesta se anunță cel mai dificil test din această perioadă de pregătire și este de așteptat ca Nuno Campos să trimită în teren o formulă apropiată de cea pe care o are în vedere pentru debutul oficial al sezonului.

Și această partidă va fi transmisă de 48TV, însă exclusiv pentru spectatorii din România. Motivul este că meciul va fi difuzat în sistem pay-per-view de clubul cipriot. Anul trecut au existat discuții pe această temă, după ce partida a fost transmisă gratuit de noi, iar organizatorii și-au exprimat nemulțumirea. Din acest motiv, în acest an transmisiunea va fi disponibilă doar pentru cei aflați pe teritoriul României.

AVEM PRIMUL 11 TRIMIS DE NUNO CAMPOS:

Alla Bellarouch – Maxime Sivis, Dutu Matteo, Nikita Stoinov, Razvan Radu – Marginean Andrei, Alberto Soro, Catalin Cirjan, Danny Armstrong – Alexandru Pop, Alexandru Musi