Ieri a fost motiv de sărbătoare în sala Dinamo, echipa a primit medaliile de campioni.
Ar trebui să fie un motiv de bucurie, încă un titlu de campioană, care ne asigură participarea în cea mai importantă competiție intercluburi. Ambițiile sunt majore, Dinamo vrea să ajungă în top european. Însă nu am fost nicidecum foarte fericit la evenimentul de ieri și o să ofer perspectiva unui om care urmărește îndeaproape această echipă de mai bine de 8 ani de zile.
Știm cum echipa de handbal a fost la un prag de colaps acum aproximativ 10-12 ani, ambiția lui Ovidiu Semen a făcut ca această echipă să rămână în viață. Venirea lui Daniel Georgescu a readus Dinamo în topul național, dar a reușit să creeze un club cu adevărat puternic și în plan european. În afară de handbal, eram morți la sporturile de echipă!
Însă performanțele obținute, faptul că am ajuns de la un loc 3 în 2015, titluri la rând câștigate începând cu finala din 2016 împotriva celor de la CSM, participările în cupele europene, marile victorii, au avut un element, fără de care nu ar fi fost posibile: Galeria!
Finala din 2016 nu ar fi fost adjudecată de Dinamo fără un PCH care să împingă echipa în momentele grele, credeți-mă, îmi aduc aminte destul de bine, am fost la meci, a fost un meci incredibil de complicat și așa cum îmi spunea Vrankovic după acel meci, meritul major este al galeriei.
Dau un exemplu european, victoria cu Sporting din 1 martie 2020, a fost poate cea mai frumoasă atmosferă trăită de mine într-o sală din România, așa ceva, este incredibil de greu de descris în cuvinte, ce infern a fost și ce sărbătoare a fost în final. Fără PCH la datorie, nu ar fi fost posibilă acea calificare istorică în optimi.
Am fi învins noi pe Kielce în toamnă, favorită la câștigarea Champions League, fără o atmosferă precum cea de mai jos?
Multe lucruri s-au schimbat în decursul anilor, oameni importanți care au participat la marile performanțe, au plecat, ori nu mai au putere de decizie, jucători decisivi în acei ani au plecat, ori vor pleca în săptămânile următoare. Dar așa este viața, oamenii vin și pleacă, Dinamo este mai importantă decât un individ. Dar Dinamo fără galerie, echipa de handbal fără PCH alături, nu este completă! Relația creată în acei ani între suporteri și echipă, era extraordinară!
Sărbătoarea de ieri nu a fost completă, a fost una banală, cu tot respectul pentru organizatori, în 2018 erau sute de fani pe parchet, ieri doar câteva zeci. În timpul meciului doar pe final au fost câteva scandări, în rest, nimic care să îmi sugereze că este un meci important. Trist mod de a celebra încă un titlu câștigat. Da, am ajuns în punctul în care suntem atât de buni, încât câștigarea unui titlu a devenit normalitate, dar zici că era un meci cu Turda.
Nu vreau să ajungem precum CSM, să avem sala plină la meciurile importante, dar fără acei fani care pot face diferența. Motive sunt multiple, prezența unor indivizi care nu fac decât să atace Dinamo mereu și mereu, nu ajută, ruptura vreau să cred că nu este iremediabilă și din toamnă, când vom avea din nou meciuri importante în Champions League, în sala Polivalentă, ori în Liga Națională, să îi văd pe acei nebuni frumoși cântând pentru Dinamo, să văd cum se dă tonul pentru a striga din tot sufletul: DINAMO!
Dinamo nu ar fi ajuns în acest punct fără galerie, Dinamo nu va ajunge acolo unde își doresc cei din club, dacă aceast Dinamo nu va avea galeria alături!
