Să vină Supercupa: Primul meci, primul trofeu!

CS DinamoEditorialStiri Dinamo

Scris de:

Astăzi este o zi importantă pentru fanii dinamoviști, pentru iubitorii handbalului din România.

După o lungă perioadă de timp, suporterii dinamoviști vor fi prezenți într-o sală sportivă pentru a-și încuraja favoriții. Sezonul trecut eventul a fost obținut fără fanaticii fani dinamoviști alături, un sezon trist per total, tocmai din acest motiv.

Însă astăzi putem urmări de la fața locului echipa Dinamo, varianta 2021, sub comanda lui Xavi Pascual. Cu mai bine de 10 mutări în perioada de transferuri, Dinamo pare a fi o echipa mult schimbată, rămâne de văzut în ce direcție, dar cu toții sperăm să fie în bine. Xavi Pascual, care va ocupa și postul de selectioner, vrea să debuteze cu dreptul în noul mandat, după ce a fost obișnuit cu zeci de trofee la Barcelona.

Misiunea nu este una ușoară, întâlnim o echipa arțăgoasă, valoroasă, care mereu ne-a pus probleme, Dobrogea Sud este adversarul care mereu a încercat să țină aproape de noi, au fost singurii care ne-au învins în sezonul trecut în România, dar Dinamo este clar favorită în această după-amiază, dar să nu uităm că după numărul mare de jucători venit în această vară, va fi nevoie de o perioadă de adaptare și pentru ei.

Meciul se joacă la Alexandria, în sala Polivalentă din oraș, începând cu ora 18:00! Meciul va fi transmis în direct de TVR 1.

TRANSFERURI DINAMO: Khalifa Ghebdane (portar/Algeria), Cedric Sorhaindo (pivot / Franța), Kamel Alouini (coordonator / Tunisia), Christian Dissinger (inter stânga / Germania), Alex Pascual Garcia (extremă stânga / Spania), Ahmed Khairy (coordonator / Egipt), Robert Militaru (inter stânga / România), Raul Nantes Campos (inter stânga / Brazilia), Călin Dedu (pivot / România), Dan Emil Racoțea (inter stânga / România).

,,Important este să pregătesc echipa să fie gata, Constanța este o echipa bună, au arătat că pot câstiga, va fi complicat, vom pregăti meciul, știu că sunt o echipa bună, dar nu contează împotriva cui, Dinamo va da totul pe teren. ,,Am câștigat multe titluri în Spania, este la fel, mâine trebuie să câștigăm meciul următor, dacă ne vom gândi în avans, vom greși. Respectăm toate echipele, vom pregăti toate meciurile cu profesionalism și vom vedea. Campionatul va fi greu, pentru că toată lumea vrea să câștige împotriva noastră. Muncă mea e că echipa să dea 100%, indiferent unde se joacă și de adversar”

,,În primul rând, vom juca în Champions League, vom vedea unde suntem ca nivel. Echipele din grupa noastră sunt în fața noastră, trebuie să reducem diferența față de ei. Toate meciurile pe care le vom disputa, dacă sunt intrebați specialiștii din handbal, vor spune că au 2 victorii cu Dinamo asigurate.

Toată lumea știe că suntem echipa cu cea mai puțină experiență, dar asta ne dorim, să arătăm că putem fi competitivi, că putem câstiga împotriva lor. Aici în București vom juca împotriva celor mai buni jucători.
Oamenii trebuie să înțeleagă că vom întâlni cele mai bune echipe din lume.

Al doilea lucru, noi vrem să luptăm, scorul vom vedea, vom încerca să câștigăm fiecare meci, dar este primul pas. Acest sezon poate să ne arate unde este limita noastră, dacă vom munci corect, dacă vom ține aproape, vom juca bine, următorul sezon putem face și mai bine. Dar trebuie să reducem diferența față de echipele de afară”. a declarat Xaxi Pascual pentru Radio Dinamo1948.

..Mesajul meu pentru fanii dinamoviști, este să fiți alături de noi, să veniți la sală și ne vom bucura împreună!”

loading...

Lasă un răspuns