În această seară a debutat etapa a 9-a din play-off, iar runda a început cu un rezultat excelent pentru Dinamo.
Rapid s-a deplasat la Mioveni pentru duelul cu FC Argeș, ultima șansă a giuleștenilor de a mai spera la locul de baraj european înainte de finalul play-offului. Cu un avantaj de 5 puncte față de Rapid, Dinamo putea obține și matematic locul de baraj în cazul unui rezultat favorabil la Mioveni, inclusiv un egal.
Lucrurile păreau să se îndrepte către o victorie a giuleștenilor, care au condus cu 2-0 și dădeau impresia că vor întrerupe seria negativă. Totuși, FC Argeș a demonstrat încă o dată că nu este în play-off doar pentru a face act de prezență și a revenit pe tabelă prin dubla lui Betaieb, același jucător care a marcat și împotriva lui Dinamo în urmă cu o săptămână.
A fost 2-2, ba chiar 3-2 pentru piteșteni la un moment dat, însă golul a fost anulat pentru un presupus fault comis cu mult înaintea fazei decisive, într-un scenariu care amintește de unele momente controversate trăite și de Dinamo în acest sezon.
S-a terminat în cele din urmă 2-2, iar Rapid își pierde orice șansă la ocuparea locului 4. Astfel, Dinamo este sigură cel puțin de prezența la barajul pentru cupele europene.
Mai mult decât atât, speranțele pentru podium rămân vii. Dacă Dinamo va reuși să o învingă pe CFR Cluj, atunci va avea nevoie și de o victorie în ultima rundă, dar și de un pas greșit făcut de CFR în deplasare cu FC Argeș. Iar la forma pe care o arată piteștenii în acest play-off, un astfel de scenariu nu mai pare deloc imposibil.
