sâmbătă, iunie 14, 2025
AcasăEditorialRefacerea flancului stâng?

Refacerea flancului stâng?

Dinamo va avea parte de modificări în lot la finalul sezonului.

Știm deja două plecări certe pentru vara următoare: Astrit Selmani și Josue Homawoo nu vor mai continua la Dinamo. Cei doi au refuzat ofertele de prelungire a angajamentelor, astfel că Dinamo va fi nevoită să aducă înlocuitori pentru aceștia.

Însă nu doar ei vor părăsi echipa. Mai sunt și alți jucători care vor ajunge la final de contract, însă în aceste cazuri va fi opțiunea clubului dacă dorește sau nu să continue colaborarea, cum este, spre exemplu, cazul lui Antonio Luna.

În toamna trecută, Dinamo a anunțat despărțirea de Costin Amzar, plecat sub formă de împrumut la Al-Nasr. Astfel, echipa noastră a fost nevoită să aducă un înlocuitor pentru jucătorul crescut în propria academie. Opțiunile erau însă limitate, deoarece ne aflam în luna octombrie, iar Dinamo putea transfera exclusiv jucători declarați liberi de contract, anterior închiderii perioadei de mercato.

Antonio Luna are un CV impresionant, cu meciuri în Premier League și La Liga, însă nu putem spune că la Dinamo a avut evoluții remarcabile, fiind mai degrabă rezerva lui Raul Opruț și folosit doar la nevoie. Conform Digi Sport, pentru a continua la Dinamo, Luna are în contract o clauză de prelungire, care va fi activată doar dacă va bifa jumătate din minutele efective de joc de la momentul sosirii până la finalul sezonului. Folosit ca titular în doar 4 rânduri în SuperLiga, Luna a adunat, în total, 11 apariții în campionat, la care se adaugă două meciuri în Cupa României (unul ca titular, unul din postura de rezervă).

În ceea ce-l privește pe Costin Amzar, se pare că nu va continua la Al-Nasr. Din februarie și până acum, a evoluat doar 50 de minute, iar în ultimele trei meciuri de campionat a fost rezervă neutilizată. Revenirea sa la Dinamo pare iminentă, fiind greu de crezut că va fi activată clauza de transfer definitiv în condițiile în care nu este utilizat constant ca titular. Așadar, Dinamo va trebui să ia o decizie și în privința activării clauzei de transfer definitiv a lui Raul Opruț. Toate semnalele indică faptul că acesta va fi păstrat, iar Amzar va reveni. În acest context, este puțin probabil ca angajamentul lui Antonio Luna să fie prelungit.

Rămâne de văzut cum va fi gestionată situația lui Amzar. Va accepta statutul de rezervă al lui Raul Opruț — ceea ce, de altfel, a dus și la plecarea sa din toamnă — sau clubul îi va căuta un înlocuitor, urmând ca el să fie cedat definitiv?

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare