După 0-5 în amicalul cu Unirea Slobozia, Ionel Augustin, cel care a condus-o pe Dinamo de pe bancă, a fost extrem de nervos.
Fostul mare jucător al lui Dinamo a fost antrenor principal în meciul de la Slobozia, în absența lui Iulian Mihăescu.
„Au fost multe greșeli personale. Cel mai mult m-a deranjat că nu au alergat. Știm că nu au valoare, dar măcar să alerge, să-i hărțuiască pe adversari. În acest moment suntem sub nivelul mării. Pe lângă că jucătorii nu au valoare, nici nu vor să alerge. Asta e problema cu care ne confruntăm și la antrenamente.
Uite că nu ieșim din seria de rezultate slabe… Măcar dacă dădeam un gol”, a spus Ionel Augustin.
,,Nu ieșim din seria asta de rezultate proaste, cu Chiajna am avut ocazii foarte bune, azi primele 20 de minute am jucat cât de cât. Nu dăm nici golul ăla de care avem nevoie, care să ne dea puțină speranță. Nu știu ce ar putea să îi motiveze. Depășește orice imaginație. Foarte multe greșeli personale.
Suntem sub nivelul marii, pe lângă că nu au valoarea necesară, nici nu vor să alerge, asta e problema.”
„Am discutat cu mai mulți jucători, dar nu are cine să discute cu ei. A vorbit și Țălnar cu niște jucători de la Rapid, Bălan, Carnat și Stahl, eu am vorbit cu Mușat, Boldor și Dumitrașcu de la FC Argeș, dar ei nu au avut cine să discute. Dacă aducem un jucători, putem să fim în primele 6.
Trebuie un investitor și un antrenor care să pună piciorul în prag. La Dinamo nu poate antrena oricine, trebuie prestanță, experiență. Eu nu mă exteriorizez, eu sunt foarte afectat din acest punct de vedere”, a mai declarat Augustin la finalul partidei.
„Dacă iau 4 dintre voi joacă mai bine. Nu se poate să aibă o asemenea atitudine. Mi-e și frică… Îi omor”, a spus Augustin in dialogul cu fanii.
Foto: Gazeta Sporturilor