Rațiuni financiare înainte de toate?!

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

A fost extrem de multă confuzie ieri cu privire la situația clubului din punct de vedere sportiv.

Adică singura activitate a clubului care chiar a funcționat în ultimele luni, pe tot parcursul sezonului. Suflarea dinamovistă a fost îngrijorată cu privire la viitorul antrenorului Ovidiu Burcă, extrem de apreciat pentru muncă depusă pe tot parcursul campionatului. Un antrenor care nu s-a mai prezentat la antrenamente după ”boicotul” jucătorilor.

Doar grevă?! În a doua parte a zilei am aflat faptul că Ovidiu Burcă va continua la Dinamo, însă vor fi 5 plecări din lotul echipei: Marius Tomozei, Ștefan Fara, Bogdan Gavrilă, Vasile Buhăescu și Alin Dudea. A fost prezentată în felul următor: ,,Burcă se întoarce dacă acești jucători vor pleca”. Ce a fost în vestiar, ce s-a discutat, care a inițiat acțiunea de luni, nu cunoaștem, ține de bucătăria internă, dar eu cred că dincolo de aspectul grevist, a contat și factorul financiar în toată această poveste.

Financiar economie de peste 10 000 de euro lunar: Adunați cei 5 jucători, au salarii care adunat contribuie la peste 10 000 de euro din bugetul de salarii. Nu stau să discut despre fiecare în parte, informațîi despre unii au apărut și în presă, dar ținând cont de faptul că Dinamo are un buget de 60 000 de euro lunar pentru jucători, nu este o șumă nesemnificativă.

Sportiv a contat: Dintre cei 5 menționați, Vasile Buhăescu are cele mai multe prezențe în echipă în acest sezon, însă vârful mai degrabă a dezamăgit, golgheter în liga secundă în 4 rânduri, la Dinamo a avut prestații modeste, mai multe goluri din penalty-uri decât din acțiune. Alin Dudea a început campionatul din postura de căpitan, însă treptat a pierdut locul în echipa și a evoluat sporadic. Marius Tomozei a revenit după o accidentare la ligamente încrucișate, așadar în cazul lui nu avem ce să spunem, ar fi fost o soluție după această pauză de iarnă, nu vom știi niciodată la ce nivel este.

Ștefan Fara este al treilea portar, a evoluat într-un singur meci amical în toamnă, la Buzău, în vreme ce Bogdan Gavrilă nu a fost nici măcar în lot, i s-a transmis clar că nu intră în planurile antrenorului Ovidiu Burcă.

Dinamo are probleme financiare: Acest aspect nu are cum să nu fie menționat, suntem un club aflat în insolvență, care are probleme majore în achitarea salariilor. Clubul nu produce suficienți bani, dependența față de banii produși de suporterii înscriși în programul DDB este uriașă și trebuie să gândești și rațional, nu doar cu inima. Într-adevăr nu este niciun fel de câștig să renunți la jucători, unii dintre ei cu experiență, jucători de lot, care te puteau ajuta în anumite momente, dar poți să îi plătești? Îți permiți să îi plătești?

Trebuie să ajungi la o înțelegere: Momentan sunt încă jucătorii lui Dinamo, ei vor fi chemați astăzi în club unde se vor discuta toate detaliile rezilierii, nu putem discuta despre ei la trecut, cu siguranță își vor cere cel puțin restanțele salariale, sunt drepturile lor și trebuie discutat cu ei, așa este logic și firesc.

Ne trebuie și intăriri, însă…: După cum spuneam, lotul nu este mai întărit după aceste plecări, financiar clubul poate respiră mai bine, dar sportiv nu ai cum să spui că Dinamo este mai puternică după ce îți pleacă 5 jucători din lot. Aș vrea să vorbim și despre veniri de jucători, dar situația finannciară grea, sumele mari pe care trebuie să le achite Dinamo pentru ridicarea interdicției, ne pune într-o situație foarte grea, în care nu știu dacă Burcă va avea parte de acele transferuri atât de necesare, care să ne permită să ne batem cu și mai multe șanse la ocuparea unui loc de play-off, dar și promovare. O echipă puternică are automat și un lot puternic.

Vom vedea cum se va încheia toată această poveste, cert este că avem nevoie de liniște.

P.S: În timp ce scriam acest editorial, aflu că Ovidiu Burcă va susține o conferință de presă la baza de pregătire de la Săftica!

HAI DINAMO

loading...

Lasă un răspuns