AcasăStiri DinamoProgram infernal: Când se joacă meciul cu Hermannstadt

Program infernal: Când se joacă meciul cu Hermannstadt

Dinamo nu are timp să se bucure de succesul cu Voluntari, deoarece avem o serie infernală de meciuri din trei în trei zile.

Odată cu meciul dintre Dinamo și Voluntari, câștigat din fericire de către echipa noastră cu 2-0, a luat sfârșit și runda cu numărul 4 din play-out.

O rundă care a adus victoria atât de așteptată pentru echipa noastră, care nu mai câștigase un meci din luna ianuarie, 31 ianuarie mai exact, când învingeam în deplasare pe UTA Arad. A venit un succes atât de așteptat, nu am cum să zic la momentul potrivit, pentru că aveam nevoie de aceste puncte cu mult timp în urmă, dar măcar nu pot spune că au venit prea târziu.

Am câștigat ieri și ne-am apropiat la 5 puncte de locul care asigură prezența în Liga I și în sezonul următor, suntem momentan doar pe loc de baraj, însă avem multe meciuri de jucat într-un timp foarte scurt.

Dinamo se deplasează duminică la Viitorul, chiar în ziua de Paști, într-un duel care ne va spune dacă vom putea lupta pentru un loc care asigura prezența direct în Liga I, ori ne rămâne doar barajul. Miercuri mergem la Iași, avem așadar două deplasări consecutive. LPF a anunțat programul rundei cu numărul 7, în care Dinamo va întâlni pe Hermannstadt, echipa aflată la două puncte sub noi în clasament. Meciul se va disputa pe stadionul Ștefan cel Mare, sâmbătă. Mai jos aveți programul complet al rundei cu numărul 7:

Sâmbătă, 8 mai

Ora 13.30 Gaz Metan Mediaș – Astra Giurgiu

Ora 21.15 Dinamo 1948  – FC Hermannstadt

Duminică, 9 mai

Ora 14.00 UTA Arad –  Politehnica Iași

Ora 16.30 Viitorul Constanța – FC Argeș

Ora 19.00 Universitatea Craiova – FC Botoșani

Luni, 10 mai

Ora 16.45 FC Voluntari – Chindia Târgoviște

Ora 19.00 CFR 1907 Cluj – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 21.30 FCSB – Academica Clinceni

Ultimul meci pentru echipa secundă! RADIO DINAMO 1948 transmite live meciul

Astăzi va lua sfârșit parcursul echipei secunde în ediția 2020/2021 a ligii a treia la fotbal.

Va fi ultimul meci pentru echipa antrenată de Sorin Colceag. Ultimul adversar din această ediție de campionat va fi ultima clasată, CS Balotești.Este un ultim prilej pentru echipa noastră de a face spectacol înainte de finalul de sezon, adversara de astăzi are un singur punct obținut în 18 etape.

Dinamo ocupă locul 7 în seria a patra a ligii a treia, cu 21 de puncte. Nu putem coborî mai jos în clasament, dar în funcție de rezultatele indirecte, putem urca până pe locul 5, ocupat momentan de Tunari, care are 23 de puncte. Voluntari II are 22 de puncte. Însă șansele să le depășim pe cele două sunt destul de mici, Voluntari II întâlnește pe Rapid II, în vreme ce Tunari o întâlnește pe Chiajna II, echipe aflate sub noi în clasament.

Dar chiar și așa, ar fi bine să încheiem sezonul cu un succes, în direct la Radio Dinamo1948. Așa cum ați putut urmări pe tot parcursul sezonului, toate meciurile disputate pe stadionul Dinamo, câteva și din deplasare, au fost transmise în direct pe pagina noastră de facebook și pe canalul de Youtube. Sper să încheiem cu o transmisie de bună calitate, așa cum am reușit la ultima întâlnire de acum două săptămâni, când am învins pe Tunari cu 2-0.

A fost o mare bucurie pentru noi să va putem oferi aceste meciuri live, sperăm să ne revedem cu bine și din sezonul următor! Dar până atunci, să ne bucurăm de meciul de astăzi!

DINAMO-BALOTESTI, Ora 15:00, LIVE PE RADIO DINAMO 1948!

HAI DINAMO!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare